Cutremur în Marea Neagră, în a doua zi din an

Cutremur în Marea Neagră, în a doua zi din an Cutremur. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un cutremur a avut loc marți, 2 ianuarie, în Marea Neagră, conform datelor Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare Pentru Fizica Pământului INCDFP.

Acest cutremur s-a produs în jurul orei 05.00 dimineața și a avut o magnitudine de 3,7 grade pe scara Richter.

Cutremur slab în Marea Neagră

„În ziua de 02 Ianuarie 2024, la ora 05:04:39 (ora locală a României), s-a produs în BLACK SEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.7, la adâncimea de 10.0 km”, potrivit INFP.

Cel mai puternic seism din Marea Neagră a avut loc în anul 1901, cu o magnitudine de 7,2 pe scara Richter.

Ne puteți urmări și pe Google News

Epicentrul evenimentului s-a situat la est de Capul Caliacra, în apropierea graniței dintre Bulgaria și România, pe falia Shabla. Impactul cutremurului s-a resimțit în Bulgaria, precum și în Dobrogea, Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei.

Falia Shabla este cunoscută pentru că generează cutremure la intervale de aproximativ 450 - 500 de ani, cu magnitudini ce pot atinge 7 - 7,5 grade pe scara Richter. Aceste evenimente se produc la adâncimi situându-se în intervalul de 15–30 km.

Poluarea masivă în Marea Neagră

Marea Neagră. Sursa: Arhiva EVZ

Seism devastator în Japonia, în prima zi din an

O puternică mișcare seismică, cu o magnitudine de 7,6, a afectat luni coasta de vest a Japoniei centrale. În urma acestuia au fost dat mai multe alerte de tsunami și avertismente pentru evacuarea locuitorilor.

Magnitudinea acestui cutremur de 7,6 reprezintă cel mai mare eveniment seismic înregistrat în Peninsula Noto din prefectura Ishikawa, de la începutul monitorizărilor sismice în 1885.

Numărul deceselor cauzate de cutremurul puternic survenit luni în centrul Japoniei a crescut la 30, conform informațiilor furnizate marți de autoritățile din prefectura Ishikawa, epicentrul seismului care a fost urmat de multiple replici.

Prima zi a Anului Nou, marcată de două cutremure. Unde s-au produs cele două seisme şi ce magnitudine au avut

Cutremur. Sursa foto: Belish | Dreamstime.com

Momentul în care țara a fost lovită de cutremur

Secvențe video din orașul Wajima arată case prăbușite și avariate, împreună cu drumuri cu fisuri uriașe, conform televiziunii publice japoneze. Pagubele par a fi cauzate de cutremur, mai degrabă decât de tsunami-ul de 1,2 metri care a afectat zona.

Între timp, şi Rusia a emis o alertă de tsunami pentru coasta vestică a insulei Sakhalin. O evacuare a fost imediat pusă în curs de desfăşurare, potrivit departamentului regional pentru situaţii de urgenţă.