Trei ofițeri cu funcții de conducere și doi agenți sunt cercetați prelabil după ce ofiţerii specialişti ai Direcţiei Control Intern din cadrul I.G.P.R. au constatat nereguli grave care au condus la eliberarea unui condamnat din arestul Poliției Capitalei.
Şeful Poliţiei Române a dispus o serie de măsuri la finalizarea verificărilor efectuate, de către ofiţerii specialişti ai Direcţiei Control Intern din cadrul I.G.P.R., la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cazul incidentului produs în luna iunie, când o persoană a fost eliberată din arest, transmite Poliția Română.
Faţă de trei ofiţeri cu funcţii de conducere, respectiv directorul general adjunct care coordonează activitatea Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă, directorul S.I.R.A.P. şi directorul adjunct al S.I.R.A.P., un ofiţer coordonator al Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1 şi doi agenţi de poliţie, dintre care unul cu funcţie de conducere, respectiv şef de schimb la C.R.A.P. nr. 1, inspectorul general al Poliţiei Române a dispus declanşarea cercetării prealabile.
Șeful Poliției Capitalei, atenționat
De asemenea, faţă de directorul general al D.G.P.M.B. a fost luată măsura atenţionării. Totodată, directorul general al D.G.P.M.B. a fost eliberat din funcţie la cerere, prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea. Acesta, a fost numit, prin dispoziţie a inspectorului general, în funcţia de director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R..
Un raport cuprinzând rezultatul verificărilor efectuate a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru sprijinirea cercetărilor care se efectuează în dosarul penal deschis în cauză.