Procurorii DNA au dispus, miercuri, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților Iacob Adrian (la data faptei chestor de poliție și rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”) și Marcoci Petrică-Mihail (la data faptei comisar șef de poliție și prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”).
Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea infracțiunii de instigare la șantaj, în cazul jurnalistei Emilia Șercan.
„La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională”, arată rechizitoriul DNA.
„Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs.
Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada menționată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației celor doi inculpați”, mai arată rechizitoriul DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.
Față de inculpatul Bărbulescu Gheorghe-Adrian, procurorii anticorupție au dispus disjungerii cauzei în vederea încheierii unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.
Jurnalista Emilia Șercan a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, că după ce dosarul va ajunge la instanță va putea vorbi public despre această poveste, „despre implicațiile și ramnificațiile ei”, subliniind că abia așteaptă să facă acest lucru, potrivit psnews.ro