Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu au anunțat că, miercuri seară, primarul Iulian Nica a fost reținut de poliție, fiind acuzat că a creat un prejudiciu de 500.000 de euro.
Potrivit anchetatorilor, primarul orașului Panciu, Iulian Nica, a fost reținut pentru 24 de ore.
„Faţă de Iulian Nica s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ora 19,00, urmând să analizăm ce propuneri vom înainta instanţei în cursul zilei de mâine. Administrăm încă probe, mai audiem încă martori, pentru a dispune o măsură în consecinţă", a declarat procurorul Nicu Pîrcălăbescu.
Potrivit acestuia, primarul oraşului Panciu este cercetat într-un dosar în care prejudiciul este estimat la circa 500.000 de euro. El este învinuit de infracţiunile de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual, instigare la delapidare, instigare la fals intelectual, uz de fals.
Alte şapte persoane au diverse calităţi în acelaşi dosar, dar numai primarul a fost reţinut până la acest moment.
Săptămâna trecută procurorii au efectuat percheziţii la sediul primăriei din Panciu şi al unei societăţi din subordinea administraţiei locale, Duspi Serv, prin intermediul cărora s-ar fi petrecut faptele vizate în dosar. În cursul zilei de miercuri, procurorii au făcut percheziţii la domiciliul primarului, prilej cu care acesta a fost chemat la poliţie pentru declaraţii, potrivit agerpres.ro