Cutremur în media. Se solicită o comisie o comisie parlamentară de anchetă. „Audiențele sunt la pământ, iar jurnaliștii sunt hărțuiți”

Cutremur în media. Se solicită o comisie o comisie parlamentară de anchetă. „Audiențele sunt la pământ, iar jurnaliștii sunt hărțuiți”

Pe fondul acuzațiilor la adresa lui Georgică Severin, fost senator PSD, actual director al SRR, Alexandru Muraru, membru în Consiliul de Administrație al Radioului Public numit de PNL, a solicitat alcătuirea unei comisii parlamentare de anchetă, care va avea rolul de a verifica dezechilibrul politic produs pe partea editorială a Radioului și scăderea semnificativă a audiențelor.

Solicitarea lui Muraru a fost făcută în contextul în care Paginademedia.ro a atras atenția asupra faptului că luni, în jurnalul de la ora 22:00, de la Radio România, primele 8 materiale difuzate au făcut referire la 8 miniștri din actualul Executiv, iar informațiile au fost prezentate strict într-o notă pozitivă.  

Ba mai mult, sursa citată mai evidențiază faptul că în jurnalul de vineri de la ora 22:00, despre protestul #șîeu  s-au spus numai două fraze, după care materialul a continuat cu informații despre demararea construcțiilor autostrăzii din zona Moldovei.

„În urma apariției a numeroase monitorizări de presa independente, care fac referiri la modul în care sunt construite jurnalele de știri ale Radioului Public și a dezechilibrului politic din partea editorială, concomitent cu scăderea dramatică a audiențelor posturilor publice, dar și cu diferite alte situații și derapaje relatate de mass-media, organisme independente, jurnaliști ori colaboratori SRR, solicit, în mod oficial, declanșarea procedurilor legale pentru constituirea unei comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze aceste aspecte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Am atras atenția în repetate rânduri asupra prăbușirii în audiențe a Radioului Public, odată cu venirea la conducerea executivă a instituției a domnului Georgică Severin.

Domnul Severin, PSD-ist cu state vechi, pentru a contribui în fața lui Liviu Dragnea cu “eficiență”, pentru a “livra” (cum spun PSDistii), a deteriorat echilibrul editorial și atmosfera din interiorul SRR. Săptămânal, știri, dezvăluiri, scrisori deschise descriu atmosfera și ceea ce se întâmplă în cel mai mare trust media din România. Radioul a revenit în epoca Șeuleanu-Năstase, cu derapaje dintre cele mai grave și mai compromițătoare.

Jurnaliștii din SRR, colaboratorii, managerii, cu toții sunt supuși umilințelor de tot felul prin modul arbitrar, neprofesionist și samavolnic în care dl Severin înțelege să conducă Radioul Public. Fără a avea idee despre ceea înseamnă managementul în media publice, dl Severin, după ce, în prealabil, s-a făcut remarcat prin plimbările de zeci de mii de euro din bani publici, prăbușirea audiențelor, hărțuirea jurnaliștilor prin comisii de anchetă, acum a trecut la etapa principală a planului de subordonare a radioului public comandamentelor de partid: controlul editorial total.

Este timpul ca o comisie specială de anchetă, la nivel parlamentar, să demareze o investigație și o monitorizare serioasă asupra derapajelor de la Radioul Public.

Demantelarea modului dubios în care ședințele zilnice “administrative” cu managerii devin deseori ședințe editoriale, impunerea unor subiecte sau blocarea altora trebuie să fie o prioritate! Proximele rezultate ale anchetei, confirmând demersurile celor din interior, vor ajuta la evaluarea situației SRR din mai 2017 până în prezent, și vor avea un rezultat care va genera plecarea dlui Severin din această poziție, de Președinte Director General, pe cât de onorabilă, pe atât de dezonorată de însăși prestația domniei sale în fruntea instituției”, arată Andrei Muraru în solicitare, scrie G4media.