Nici după un an de zile de la cazul care a șocat România nu se știe cu exactitate ce s-a întâmplat cu Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, cele două victime ale lui Gheorghe Dincă.

Cu toate acestea, recent, două românce din Italia au făcut niște declarații care pun pe jar autoritățile din România. Româncele susțin că Alexandra Măceşanu trăiește și le-ar fi cerut ajutorul.

Femeile susțin că au văzut-o pe tânără câteva ori, dar mereu era însoțită de un bărbat.

La emisiunea „Acces Direct”, cele două femei din Italia au dezvăluit că au văzut-o pe Alexandra și chiar ar fi vorbit cu ea, scrie Cancan.

Potrivit uneia dintre femei, Alexandra Măceșanu i-ar fi cerut ajutorul. Aceasta a mai precizat că victima lui Dincă nu se afla într-o stare bună. Femeia a mai povestit că Alexandra a intrat în barul pe care ea îl deține și a cerut un suc, iar băutura a fost plătită de bărbatul care o însoțea. Într-un moment de neatenție al bărbatului, Alexandra a apucat să îi ceară ajutorul femeii.

„A luat un suc pe care i l-a plătit băiatul care a intrat după ea şi înainte să intre băiatul ăsta, ea a spus: ”Te rog frumos, ajută-mă! Ajută-mă!” Eu i-am răspuns tot în română: ”De ce să te ajut?”  Şi după aceea, când a intrat băiatul acela în bar, s-a oprit”, a spus românca ce deținea barul.

„Ziceai că ori era beată, ori drogată”

Alexandra părea să fie drogată sau beată și era destul de palidă la față

„Avea un maiou alb pe ea, un maiou. Avea o fustă de blugi, cu un lanţ pe partea stângă şi o pereche de tocuri înalte, roşii cu alb şi avea părul prins în coc. Ziceai că ori era beată, a băut ceva ori drogată ori era fumată. Nu ştiu ce să spun. Era palidă la faţă. Din spusele unor persoane care vin mereu la bar, care se uită mereu la emisiuni şi au spus: Fata asta a fost dispărută din România”, a mai dezvăluit românca.