Lumea întreagă pare să fi căzut pradă cutremurelor, în ultima vreme acestea fiind din ce în ce mai dese.
Ultimul cutremur care e de menționat s-a petrecut în Chile. 6,4 grade pe scara Richter a înregistrat măsurătoarea în urma cutremurulelor de sâmbătă, petrecute în trei regiuni din nordul Chile, fără însă a determina o alertă de tsunami, informează France Presse.
"Un cutremur de intensitate moderată a avut loc la ora locală 09:10 (12:10 GMT), în regiunile Tarapaca, Antofagasta şi Atacama", a precizat Oficiul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din Chile (Onemi). Nu au fost raportate victime.
Epicentrul cutremurului a fost localizat la 74 km sud-est de Socaire, în regiunea Antofagasta, a indicat la rândul său Centrul Seismologic din Chile. Potrivit site-ului acestui centru, în ultimele 24 de ore, în Chile au existat alte 19 cutremure de între 2,6 şi 4,5 grade pe scara Richter.