Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras-Levente, a fost condmnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Decizia a fost dată de Curtea Supremă și nu este definitivă. Mate Andras-Levente este membru al Comisiei juridice de disciplină și imunități din Camera Deputaților.
Minuta Curții Supreme: În baza art. 253/1 Cod penal anterior, cu aplicarea art.5 C.pen., condamna pe inculpatul Maté Andras Levente , la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de conflict de interese. În temeiul art.71 C.pen. ant. interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b si c C.pen. ant. cu titlu de pedeapsa accesorie. În baza art. 81 Cod penal anterior dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 2 ani si 6 luni, calculat conform art. 82 Cod penal si care se socoteste de la data ramânerii definitive a hotarârii. În conformitate cu art.71 alin.5 C.pen. ant. pe durata termenului de încercare se suspenda executarea pedepselor accesorii. În baza art.359 C.pr.pen. ant. atrage atentia inculpatului Maté Andras Levente asupra disp. art. 83 Cod penal anterior privind cazurile de revocare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei
Acuzațiile procurorilor
Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras-Levente, a fost trimis, în septembrie 2013, în judecată de procurorii Parchetului general, pentru conflict de interese, fiind acuzat că şi-a angajat soţia la Parlament, iar aceasta a obţinut astfel venituri de 5.508 lei. "Mate Andras-Levente, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a soţiei sale la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru soţia sa în cuantum de 5.508 lei", se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Dosarul va fi judecat de instanţa supremă.
Investigația ANI
În septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a cerut Parchetului instanţei supreme să cerceteze un posibil conflict de interese în cazul deputatului UDMR Mate Andras Levente, în condiţiile în care acesta şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar de circumscripţie.
Mate Andras Levente a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, arăta ANI, în 19 septembrie 2011.
Infracțiunea
Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective, preciza ANI.
- Potrivit Legii 161/2003, prin conflict de interese se înţelege "situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".
- Conform dispoziţiilor din Codul Penal, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.