CCR a decis în ședința de astăzi că o parte a legii ce prevede detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, este neconstituțională.
Mai exact, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.58 alin.(1) din Legea nr.303/2004 și a constatat că soluția legislativă care nu precizează condițiile încetării detașării judecătorilor sau procurorilor este neconstituțională.
Curtea a reținut că textul de lege criticat – care reglementează condițiile detașării judecătorilor și procurorilor - nu precizează și condițiile încetării detașării acestora. Ținând de cariera judecătorului sau procurorului, atât condițiile detașării, cât și condițiile încetării acesteia trebuie prevăzute expres în Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Lipsa unui text expres în cuprinsul art.58 din Legea nr.303/2004 care să prevadă condițiile încetării detașării judecătorului sau procurorului conduce la încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, deoarece statutul judecătorilor și procurorilor trebuie reglementat prin lege.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ si fiscal.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.