După ce s-a apropiat de final cu examinarea cererii Guvernului privind scoaterea în afara legii a Partidului Şor, Curtea Constituţională a anunţat o pauză de cinci zile.
Următoarea şedinţă de judecată a fost programată pentru data de 19 iunie, când va avea loc etapa replicilor, după care magistraţii se vor retrage în deliberare pentru a lua decizia finală.
La şedinţa de miercuri, 14 iunie, părţile au prezentat pledoriile.
Argumentele reprezentantului Guvernului
Reprezentantul Guvernului, avocatul Eduard Digore, a declarat că liderul formațiunii, Ilan Șor, pe lângă faptul că este condamnat definitiv pentru corupție și estorcare de bani în proporții deosebit de mari, mai este acuzat și de organizarea unui grup criminal, prin care ar fi pus la cale o serie întreagă de nelegiuiri.
„Partidul ȘOR propune o schimbare a valorilor în statul de drept. Anterior, Ilan Șor a anunțat că vrea să acapareze și Procuratura, și Curtea Constituțională, numindu-le balenă. Din acțiunile liderilor partidului, se desprind unele acțiuni clare de răsturnare a ordinii constituționale, prin incitare la ură și violență, prin proteste, în care au fost reținute persoane cu obiecte interzise și confruntări cu poliția. Lui Ilan Șor i s-au alăturat un ex-șef al Serviciului Vamal, un ex-viceministru de Interne, un fost agent al CNA și multe alte persoane, care împreună au format grupul criminal organizat condus de Ilan Șor. De asemenea, vicepreședintele partidului, Marina Tauber, ar fi acceptat și contribuit la finanțarea ilegală a formațiunii politice, prin acceptarea de bani din partea grupului criminal organizat, prin obținerea de resurse financiare ilegale de peste hotarele țării. Astfel, activiști și membri ai Partidului ȘOR se deplasau peste hotare, de unde transportau bani, sume a câte 8 000 de dolari, iar pentru aceste servicii primeau câte 50 de dolari recompense”, menţionat în pledoria sa Eduard Digore.
Avocatul Guvernului nu a trecut cu vederea nici protestele antiguvernamentale ale Partidului Şor, amintind că protestatarii au fost plătiţi cu sume cuprinse între 200 şi 400 de lei pentru câteva ore de protest.
Reprezentanţii Partidului Şor: „Noi nu am încălcat legea”
Deputatul Partidului Şor, Denis Ulanov, a respins acuzaţiile aduse de reprezentantul Guvernului.
„Suntem acuzaţi de terorism, deşi nimeni de la partid nu a chemat la violențe. Alte argumente sunt acuzații din partea Guvernului asupra celor din partid, care au opinii politice diferite. Pozitia noastră este una pro-moldovenească, deși am fost acuzați de poziție anti-UE”, a declarat Ulanov.
Vicepreşedinta Partidului Şor, Marina Tauber, a declarat în pledoria sa că formaţiunea pe care o conduce nu a încălcat niciodată legea: „„Eu declar, în calitate de vicepreședinte, că Partidul Șor niciodată nu a încălcat legea și toată activitatea noastră a fost în strictă conformitate cu legea. Eu am semnat personal rapoartele financiare și aș vrea ca prin intermediul Curții Constituționale să ne vadă toată lumea, să ne audă toată lumea. Partidul Şor nu este vinovat de nimic, noi am activat perfect legal și nu am încălcat legea sub niciun aspect”.