Program reuniune hipica 22.07.2018. Curse de cai şi street food pe Hipodromul din Ploieşti la premiul orasului la trap
Editura Evenimentul si Capital

Program reuniune hipica 22.07.2018. Curse de cai şi street food pe Hipodromul din Ploieşti la premiul orasului la trap

Autor: | | 0 Comentarii | 1129 Vizualizari

Hipodromul din Ploieşti organizează duminică tradiţionalul Derby al oraşului la trap. Reuniunea hipica include 8 curse, 4 de trap şi 4 de galop, din care 6 sunt dotate cu premii şi doua de calificare. Cursele încep la orele 10.00 şi se vor încheia la orele 14.00 odată cu ultima festivitate de premiere.

Ploieştenii sunt aşteptaţi şi cu surprize la Hipodrom: street food ( Taverna racilor ) şi deserturi care vor încerca să-i faca pe toţi cei prezenţi să se simtă bine într-o zi de duminică, într- unul dintre cele mai frumoase locuri ale Ploieştiului, un loc ce îşi doreşte să devină principala atracţie de weekend a oraşului.

Lucian Rădulescu, Directorul General Adjunct al CSM Ploieşti spune că

“premiul oraşului ne reprezintă cel mai bine şi vrem să facem din acest Derby o întrecere hipică de tradiţie pe care să o aibă ca obiectiv de performanţă orice concurent din România. Acum este la a doua ediţie de la relansarea Hipodromului, dar obiectivul nostru este să devină un reper major al calendarului competiţional de la noi”. Viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea îl completează şi consideră că ”Hipodromul e o emblemă a oraşului care trebuie promovată şi susţinută pentru că este unicat în România, iar după renovare este la standarde internaţionale şi poate deveni un vector de promovare internaţională a Ploieştiului şi a României.”

Pentru detalii accesaţi www.csmploiesti.ro

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEȘTI CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL PLOIEȘTI Str. Milcov nr. 1, telefon / fax 0244/574699, office@ csmploiesti.ro Cont RO74TREZ5215010XXX000174 Trezoreria Ploiești, C.I.F.

ORGANIZATOR CONSILIUL LOCAL PLOIEȘTI

8. HIPODROMUL PLOIEȘTI

CURSA 1 ORA 10,00 TRAP 26. PREMIUL JANA 450 LEI ( 225 - 158 - 67) RECORD PAUN M. 1. JAN VF ANTRENOR PAUN M. 1970 (22) A. 2A MURG RIMEL - JANA C. BLEUMARIN , T. ALBASTRA - PROP : - IONESCU OVIDIU - (BANI DIN PREMII – 0 LEI) DOGARU N. 2. COOL ANTRENOR DOGARU N. (22) A. 2A. MURG YANKEE MUSTANG - CASANDRA C. BLEUMARIN , T. ALBA - PROP : MARIN NICOLAE - (BANI DIN PREMII - 0 LEI) DUMITRU I . 3. NIAGARA ANTRENOR DUMITRU I. (22) I. 2A. MURG DARIUS - NEMIRA 1’40,7(2) 08/07 1600 DUMITRU I. C. PORTOCALIE T. ALBA - PROP : DUMITRU IONUT (BANI DIN PREMII - 0 LEI) GHEORGHE V-LE. 4. BONITA ANTRENOR GHEORGHE V-LE. 1990 (22) I. 2A ROIB YANKEE MUSTANG - BEBETA 1’40,1(1) 08/07 1600 GHEORGHE V-LE. C. GRENA CU STELUTE ALBE , T. ALBA - PROP : - HERGHELIA NAN - (BANI DIN PREMII – 0 LEI) MAFTEI MARIUS 5.PANDORA ANTRENOR PRUNA M. 2010 ( - ) I. 3A. MURG VIS - PAMFILA C. VERDE - GALBEN ,T. VERDE - PROP :RNP. (HERG. DOR M) - (BANI DIN PREMII – 0 LEI) MARCIU A. 6.ROMEO ANTRENOR MARCIU A. ( 9 ) A. 3A. MURG DANEZUL - REGINA KIRA DESC. 27/05 1970 GHE. CRACIUN C. ROSU - ALB ,T. ROSIE - PROP : MARCIU ADRIAN - (BANI DIN PREMII - 0 LEI)

CURSA 2 ORA 10,30 GALOP (SHAGYA ARAB) CURSA DE CALIFICARE MIHALCEA VALENTIN 1. SHIHAN 1100 A. MURG C. BLEU PROPRIETAR: BAROIU CRISTINA ZAHARIA TANASA 4. HAVANA I. SUR C. VEDRDE CU DUNGI ROSII PROPRIETAR: SC AKA GROUP RONCU ANDREI 6. KADIR A. MURG C. GALBEN CU ROMBURI MOV PROPRIETAR: STAN MONICA GATEJ GEORGE 7. FUGARA I. VANAT C. ALBASTRA CU “X” ROSU PROPRIETAR: AKA GROUP FLOREA ALEXANDRU 9. AZAD A. SUR C. VERDE CU ALB PROPRIETAR: JBĂRA MOHAMED

CURSA 3 ORA 10,50 TRAP 27. PREMIUL JURISTA 675 LEI ( 304 - 203 - 101 - 67) RECORD IONESCU CR. 1.RENUMIT 1’27,6 ANTRENOR IONESCU CR. 1950 (23) A. 4A. MURG BIZAR - RUMBA 1’28,1(2) 08/07 1950 IONESCU CR. C. BLEUMARIN CU .GRI , T. ALBA - PROP : SAMPETRU M. - (BANI DIN PREMII – 575 LEI) 1’27,6(2) 24/06 1970 IONESCU CR. DAN WALTER 2.VRAJMAŞ 1,27,4 ANTRENOR COSTACHE M. 1970 (18) A. 8A. MURG SFAT - VRAJA SOU DESC. 08/07 1990 DAN WALTER C. VERDE ,T. NEAGRA - PROP : TRONARU BOGDAN - (BANI DIN PREMII - 419 LEI) 1’27,4(1) 24/06 1970 DAN WALTER PAUN M. 3.VELMIR 1’26,6 ANTRENOR DOGARU N. (24) A. 3A. MURG CARLOS - VICTORIA DESC.(1’27,9) 08/07 1970 MARIN N. C. ALBASTRA, T. ALB -ALBASTRA - PROP : MARIN N. - (BANI DIN PREMII - 804 LEI) 1’30,5 (5) 24/06 2010 DOGARU N. DUMITRU I. 4.PAXTON 1’26,3 ANTRENOR DIMA I 1990 (24) A. 3A. NEGRU FARIFANT - FINE FIZZ 1’26,3 (3) 08/07 1970 DUMITRU I. C. GALBEN- NEGRU ,T. ALBA - PROP : MAVRU S. - (BANI DIN PREMII - 602 LEI) 1’32,8 (6) 24/06 1970 DIMA I. PRUNA M. 5.RASFĂŢATA 1’26,2 ANTRENOR PRUNA M. (18) I. 4A. MURG BIZAR - ROMANITA 1 ’28,4 (4) 24/06 2010 PRUNA M. C. VERDE - GALBEN ,T. VERDE - PROP :RNP. (HERG. DOR M) - (BANI DIN PREMII – 633 LEI) 1 ’27,2 (9) 10/06 1990 PRUNA M. MARIN N. 6.ZENOBIA K . 1’25,9 ANTRENOR DOGARU N. (24) I. 3A MURG ROYAL RIPPLE - KLEMENTINA 1’27,4 (5) 08/07 1990 DOGARU N. C. ALBASTRA , T. NEAGRA - PROP: MARIN N. - (BANI DIN PREMII - 2857 LEI) 1’25,9 (7) 10/06 1970 DOGARU N. TANASE GHE. 7.UGYESZNO 1’24,1 ANTRENOR TANASE GHE. 2030 (23 ) I. 4A MURG WHAT A MAN - OLIVIA (1’21,9) 1’26,8(6) 08/07 2030 TANASE GHE C. ALBA CU M. NEGRE ,T. ALBASTRA - PROPRIETAR : TANASE GHE . - (BANI DIN PREMII - 3390 LEI)

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sport

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate