CURSĂ de COŞMAR. Doi clienţi i-au pus PISTOLUL la tâmplă unui taximetrist şi i-au furat maşina

Un taximetrist a avut parte de cea mai grea cursă din viaţă. În vârstă de 24 de ani, şoferul de taxi a luat doi clienţi din Galaţi care i-au cerut să îi ducă la marginea oraşului Brăila.

Când au ajuns la destinaţie, unul dintre clienţi i-a pus pistolul la tâmplă şoferului, informează Realitatea TV. "Pe drum nu a avut probleme cu ei. Nu i-au zis nimic. I-au zis să oprească undeva pe dreapta, moment în care i-au pus pistolul la cap şi i-au zis să se dea jos, dacă nu se dă trage", a spus patronul firmei de taxi pentru sursa mai sus citată.

Taximetristul a sunat la 112 imediat după ce hoţii au pelcta cu maşina. Cei doi tineri, în vârstă de 22, respectiv 25 de ani, aveau asupra lor şi plăcuţe de înmatriculare furate de la altă maşină. Cei doi nu au apucat să le schimbe pentru că au fost prinşi de poliţişti în Brăila. La percheziţii, poliţiştii au găsit asupra hoţilor şi un cuţit. Poliţiştii au stabilit că tânărul de 22 de ani, aflat la volanul maşinii furate, consumase alcool, rezultatul testului indicând 0,51 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pasagerul consumase şi el alcool, acesta prezentând o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool în aerul expirat.