Sondaj CURS pentru prezidențiale. Iohannis, în scădere; Dragnea, sub jumătate din cota PSD. Ce procente ar lua Tăriceanu, Cioloș și Corina Crețu

Sondaj CURS pentru prezidențiale. Iohannis, în scădere; Dragnea, sub jumătate din cota PSD. Ce procente ar lua Tăriceanu, Cioloș și Corina Crețu

Președintele Klaus Iohannis se află încă pe primul loc printre posibilii candidați la prezidențiale, dar a scăzut cu 5% față de cercetarea anterioară a CURS.

Centrul de Sociologie Urbana și Regională (CURS) a publicat cel mai nou sondaj de tip Omnibus, realizat în perioada 12-25 martie 2019, pe un eșantion național de 1067 de persoane, la domiciliul respondenților. 

74% dintre cei intervievați, cu 8% mai mult față de studiul precedent, au declarat că au o opțiune clară de vot în cazul în care alegerile prezidențiale ar fi duminica viitoare. 

Președintelui Klaus Iohannis e într-o cădere accentuată față de sondajul precedent, din luna februarie. El a scăzut de la 41% în ianuarie, la 36% în martie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Actualul șef al statului este urmat, la mare distanță, de președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu 23% dintre intențiile de vot, în ușoară revenire după scăderea de la începutul anului, dar încă sub cota din luna noiembrie. Important de precizat este că Tăriceanu revine ușor după câteva scăderi abrupte, având în vedere că în septembrie 2018 ajunsese la 29%.

Liviu Dragnea marchează o ușoară scădere, de la 17% în ianuarie la 15% în martie. Liderul PSD esta la puțin sub jumătate din cota partidului pe care îl conduce.

Dacian Cioloș, fost premier și lider al Plus, stagnează la 9 procente.

Corina Crețu, măsurată pentru prima dată de la anunțul unei posibile candidaturi din partea Pro România, se află sub procentele partidului, cu doar 6%.

Toate procentele de mai sus sunt din rândul celor 74% care au declarat că au deja o opțiune.

Studiul Centrului de Sociologie Urbana și Regională, de tip Omnibus, s-a desfășurat în perioada 12-25 martie 2019, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3%, cu datele ponderate în funcție de vârstă, la un nivel de încredere de 95%.