Vrei să începi săptămâna râzând? 12 curiozități care îți vor însenina ziua! Și sunt chiar reale

Vrei să începi săptămâna râzând? 12 curiozități care îți vor însenina ziua! Și sunt chiar reale sursa: Arhiva EVZ

Cu toate că te gândeai că le-ai auzit pe toate până acum, încă mai sunt  câteva curiozități amuzante din întreaga lume, întâmplări la care nu te-ai fi gândit, dar care te vor bine dispune.

Deși la prima vedere par a fi întâmplări dintr-un film de comedie, aceste curiozități amuzante sunt chiar adevărate și întâmplate în anumite colțuri ale lumii.

Curiozități amuzante care stârnesc hohote de râs

  • Studiile arată că 7% dintre americanii religioși se roagă la Dumnezeu ca să găsească un loc bun de parcare.
  • Hippopotomonstrosesquippedaliofobia este frica de cuvinte lungi. Cuvintele lungi îi fac pe bolnavi să își piardă respirația, tragând aer sacadat, sau să transpire abundent.
  • În spaniolă, cuvântul „esposas” înseamnă atât „soții”, cât și „cătușe”. O coincidență, nu-i așa?
  • La aniversarea a 120 de ani, cea mai bătrână persoană care a trăit vreodată a spus: „Am un singur rid și stau pe el”.
  • Cum se spune în daneză la prezervativ? „Svangerskabsforebyggende middel”.
  • În mitologia greacă se credea că roșcații se transformă în vampiri după moarte.
  • Unu din patru americani cred că soarele se învârte în jurul pământului.
  • Când Muntenegru și-a câștigat independența față de Yugoslavia, domeniul de pe Internet s-a schimbat de la „Yu” to „Me”.
  • Leonardo Di Caprio are prenumele Leonardo pentru că mama sa era în fața unui tablou semnat Leonardo da Vinci când micuțul a lovit pentru prima dată pântecele mamei.
  • Charlie Chaplin a pierdut un concurs de sosii ale lui Charlie Chaplin. A ieșit abia pe locul al 2-lea.
  • Încearcă să cauți pe Google cuvântul „askew” să vezi ce se întâmplă.
  • Știai că intrarea în Turnul Londrei era liberă dacă aduceai cu tine o pisică sau un câine, pentru a hrăni leii?

Lucruri interesante și curiozități

  • Știai că principala cauză de deces în rândul elefanților din grădinile zoologice din America este obezitatea?
  • În medie, o femeie petrece 2 ani din viață uitându-se în oglindă, iar un bărbat doar 6 luni.
  • Dacă vei căuta pe Google 241543903, la secțiunea imagini, vei găsi doar poze cu persoane care își bagă capul în frigider. Ai încercat să cauți? Știai că furnicile nu dorm niciodată?
  • Cu toate acestea, în zorii zilei, furnicile se întind asemenea oamenilor pentru a se dezmorți.
  • De fiecare dată când un om linge un timbru, acesta consumă 1/10 dintr-o calorie.
  • Se spune că 91% dintre oameni, cel puțin o dată în viață, au încercat să închidă ușor ușa de la frigider pentru a vedea când se stinge lumina.
  • O maimuță a fost judecată și condamnată pentru că a fumat o țigară în South Bend, Indiana.
  • Cuvântul cimitir vine din grecescul koimetirion, care înseamnă dormitor.
  • Știai că, în medie, o femeie poate păstra un secret timp de 45 de ore și 17 minute?
  • Atunci când filmul „The Princess and the Frog” a fost lansat pe piață, 50 de copii au fost internați în spital având salmonela de la pupat broaște.