Curge sânge în Kiseleff 10! Măcel în PSD, Dăncilă își decapitează dușmanii

Curge sânge în Kiseleff 10! Măcel în PSD, Dăncilă își decapitează dușmanii

Viorica Dăncilă a intrat în turul 2 la prezidențiale cu un scor văzut de social-democrați ca o mare victorie.

Pe cai mari acum, fostul premier caută să profite de situație și iese la atac. Antena 3 informează că PSD a convocat Comitetul Executiv pentru marți după-amiază, când în Kisellef este așteptată „execuția” Anei Birchall! CEx va discuta excluderea din partid a fostului ministru al Justiției, care s-a aflat în contre cu premierul Viorica Dăncilă.

Nu în ultimul rând, CEx al PSD va analiza și rezultatul obținut la primul tur al alegerilor prezidențiale. Miercuri, pe baza celor discutate de conducerea partidului, echipa de campanie a Vioricăi Dăncilă va stabili strategia pentru turul 2. Din câte se pare, fostul prim-ministru își va continua vizitele în teritoriu, dar va face deplasări și diaspora.

„Vom discuta pe fiecare județ, vom analiza fiecare localitate în parte, astfel încât la următoarele alegeri să avem rezultate mai bune. Vom discuta fiecare județ și vom analiza fiecare organizație în parte. E o analiză de partid normală, după alegeri. Fiecare președinte de organizație de județ trebuie să susțină ce a mers ce nu a mers”, a declarat Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiind întrebată dacă vor exista excluderi din rândul liderilor de filiale județene.

„Nu merg de la această premisă. Eu cred că este important să vedem unde s-a greșit, care au fost motivele pentru care s-a ajuns la rezultate mai slabe în anumite județe și să avem o abordare constructivă”

Cei doi candidați rămași în cursă pentru funcția de președinte al României sunt Klaus Iohannis, susținut de PNL, și Viorica Dăncilă.