34 de președinți de organizații locale au fost demiși din funcție în urma analizei rezultatelor de la europarlamentare din județ, informează Agerpres.
''Legat de măsurile organizatorice luate după rezultatele de la alegerile europarlamentare, sunt 34 de preşedinţi de organizaţii locale care şi-au pierdut mandatele din cauza neimplicării în campanie sau a rezultatelor slabe din campanie. Aceste măsuri organizatorice nu se opresc aici. Mai mult, în perspectiva relaţiei pe care o avem cu PDL şi a intenţiei de a crea majorităţi în consilii locale, consiliul judeţean, în condiţiile în care vom identifica colegi liberali, şi cred că şi PDL va face la fel, consilieri care nu vor vota pentru schimbarea reprezentanţilor PSD în aceste consilii locale, nu vom ezita să îi excludem din organizaţie'', a precizat purtătorul de cuvânt al PNL Dâmboviţa, Gabriel Cioacă.
Din cele 34 de organizaţii locale PNL din Dâmboviţa unde au fost demişi preşedinţii de organizaţii singura la nivel de oraş este cea de la Fieni, restul fiind din comune.