Cuplul Obama, la proba de caiac. Michelle cu vâslitul, Barack cu privitul

Cuplul Obama, la proba de caiac. Michelle cu vâslitul, Barack cu privitul

Fostul președinte al Statelor Unite, împreună cu fosta Primă Doamnă, au fost fotografiați, marți, profitând de vacanță, sub soarele din Hawaii.

Barack și Michelle Obama au fost surprinși de aparatele foto în apropiere de Plantation Estate, „Casa Albă de Iarnă” pe care cei doi au închiriat-o pentru vacanțe în Hawaii, când Barack se afla încă în funcție.

Fostul cuplu prezidențial, amator de sporturi nautice, se plimba într-un caiac dar se pare că Michelle părea să facă cea mai mare parte a muncii, vâslind din greu, în timp ce Barack se relaxa în ambarcațiune și admira peisajul feeric, înainte de a da în sfârșit o mână de ajutor și apoi de transporta caiacul la țărm, scrie Daily Mail.

Nu se știe dacă Barack și Michelle vor rămâne la Plantation Estate până la sfârșitul anului sau vor pleca în altă parte. Se spune că cei doi au planuri pentru o altă proprietate, pe insula Oahu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Michelle, în vârstă de 56 de ani, a îmbrăcat un costum de baie portocaliu-strălucitor, care se asorta cu caiacul.

Barack Obama, în vârstă de 59 de ani, arăta fericit și relaxat în șort de baia de culoare neagră, purtând ochelari de soare și o șapcă de baseball. La bustul gol, fostul președinte al Statelor Unite arată încă viguros, suplu și sportiv.

Cele două fete ale lor, Sasha și Malia, nu apar în fotografii dar mai mult ca sigur sunt alături de părinții lor în vacanță.

Pe apă, cuplul Obama era supravegheat de ceea ce păreau mai mulți agenți ai Secret Service, la rândul lor aflați în bărci, în apropiere.

Vacanța lui Barack și Michelle vine după un an încărcat pentru cei doi, dar care le-a adus mai multe contracte bănoase.