CUPA LIGII. Dinamo a fost UMILITĂ de Concordia Chiajna și se mai poate califica în finală doar cu o MINUNE

CUPA LIGII. Dinamo a fost UMILITĂ de Concordia Chiajna și se mai poate califica în finală doar cu o MINUNE

Concordia Chiajna a câștigat meciul disputat, joi, pe teren propriu, contra celor de la Dinamo (scor 3-0), în semifinalele Cupei Ligii.

Concordia Chiajna, echipă ce muncește din greu ca să evite retrogradarea, a făcut spectacol, joi, în confruntarea de pe teren propriu, cu Dinamo. Partida a contat pentru prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii, iar gazdele s-au impus cu scorul de 3-0, datorită reușitelor lui Milevskyi (5), Obodo (53) și Pena (87). Meciul retur este programat să se dispute în Ștefan cel Mare, pe 6 aprilie. În prima semifinală, Steaua a învins-o pe Astra Giurgiu, acasă, scor 1-0.

„Nu am tratat cu seriozitate acest meci și asta s-a văzut după cum au intrat jucătorii pe teren. Echipa nu a fost conectată, deși eu i-am avertizat pe fotbaliști și dimineață, și la prânz. Ei au crezut că meciul se va câștiga foarte ușor. Noi nu am pierdut de vreo 10 meciuri și poate e bine că a venit înfrângerea acum. Deja ne luase valul și ne vedeam campioni. Golurile s-au încasat foarte ușor, pe greșeli colective”, a spus Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, la Digi Sport.

Ne puteți urmări și pe Google News