Evenimentul Zilei > Actualitate > Cumpărarea de vechime în muncă nu se va aplica acestui tip de pensionare. Categoria de români care nu intră în calcul
Cumpărarea de vechime în muncă nu se va aplica acestui tip de pensionare. Categoria de români care nu intră în calcul

Cumpărarea de vechime în muncă nu se va aplica acestui tip de pensionare. Categoria de români care nu intră în calcul

Doar în cazul pensionării pentru limita de vârstă se va aplica noua lege ce vizează cumpărarea de vechime în muncă. Nu intră în calcul pensionarea anticipată.

Noua lege care vizează cumpărarea de vechime în muncă se poate aplica doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă, dar nu și pentru pensionarea anticipată. Este anunțul făcut, luni, de Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.

Precizare foarte importantă legată de noua lege a cumpărării vechimii în muncă

„Dacă vă uitaţi foarte atent pe actul normativ, respectiv pe Ordonanţa 163/2020, care reglementează această cumpărare de vechime retroactivă, se specifică foarte clar că această cumpărare de vechime este valabilă numai pentru pensia de limită de vârstă. Am făcut această facilitate pentru beneficiarii noştri numai în cazul în care oamenii îndeplinesc în mod clar condiţiile de limită de vârstă”, a declarat Daniel Baciu.

Șeful de la CNPP a precizat că noile reglementări nu pot fi speculate de cetăţeni în sensul cumpărării de vechime în muncă pentru ca ulterior să se solicite pensionarea anticipată.

„Nu poţi să cumperi nişte ani-vechime doar ca să ieşi mai devreme la pensie. Este nefiresc şi anormal. Evident că ne-am gândit la această speculaţie şi am eliminat-o din lege.”

Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la data de 22 iunie.

Ce pași trebuie să urmeze persoanele interesate

Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot cumpăra vechime în muncă pentru o perioadă de cel mult 6 ani în care nu au realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Pentru a cumpăra vechime în muncă, persoanele interesate trebuie să încheie pentru aceste perioade un contract de asigurare socială cu casa de pensii şi să acopere contribuţiile de asigurări sociale datorate respectivei perioade. Conform noii legi, cumpărarea vechimii în muncă este permisă până la data de 1 septembrie 2023.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: