Camera Deputaţilor achiziţionează calculatoare pentru organizarea la Bucureşti a celei de-a 63-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare NATO, pentru activităţile proprii, dar şi două platforme autoridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi.
Conform site-ului e-licitaţie.ro, instituţia cumpără 87 de calculatoare, în valoare estimată de 468.571 lei.
Astfel, vor fi achiziţionate 70 de calculatoare desktop pentru secretariatul internaţional, secretariatele delegaţiilor şi pentru punctul de acces Internet, 10 laptopuri pentru prezentările din sălile de reuniune, două calculatoare control acces, o staţie procesare înregistrare date, precum şi patru computere portabile, informează agerpres.ro.
Criteriul de atribuire a contractului prin licitaţie publică este preţul cel mai scăzut.
Camera Deputaţilor mai achiziționează şi două platforme autoridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi, în valoare estimată de 250.850 lei. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut.
Bugetul Parlamentului a fost suplimentat cu aproximativ 15 milioane de lei pentru Adunarea Parlamentară a NATO din octombrie de la Bucureşti.