Autodenunțul lui Cumpănașu! Nimeni nu se aștepta. „Da, am fost parte a acestui sistem”

Autodenunțul lui Cumpănașu! Nimeni nu se aștepta. „Da, am fost parte a acestui sistem”

Unchiul Alexandrei Măceșanu, Alexandru Cumpănașu a dezvăluit adevăratul motiv pentru care candidează la prezidențiale. El recunoaște că a fost parte a  sistemului, dar vrea ca acum să îl distrugă din temelii. 

„Nu am avut intenția să candidez. Unii văzuseră un potențial acolo, eu nu-l văzusem! Eu vedeam doar aflarea adevărului în cazul Alexandrei. Faptul că m-am dus la procurorul general, că a demisionat ministrul de interne, că a demisionat șeful Poliției Române, faptul că au plecat procurorii ăia de la Caracal care și-au bătut joc efectiv de un copil cu ce a schimbat acest sistem odios în care trăim astăzi? Da, am fost parte a acestui sistem și astăzi îl voi distruge din temelii. Și voi construi altul, unul care să respecte cetățeanul.

Din punctul meu de vedere, Alexandra a fost motorul care a determinat intrarea mea în această candidatură. Nu aș fi intrat dacă nu era acest copil, trăiam în zona mea de confort în continuare, mă simțeam bine, eram liniștit”, a mărturisit Alexandru Cumpănașu.

El, și-a lansat candidatura ca independent, fiind unul dintre cei 14 candidați la alegeri prezidențiale 2019. Primul scrutin al alegerilor pentru președinție va avea loc în 10 noiembrie 2019, urmând ca al doilea tur să aibă loc pe 24 noiembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cumpănașu a devenit cunoscut publicului larg în urma tragediei din Caracal. Acesta a făcut numeroase declarații și acuzații publice după ce nepoata sa, Alexandra Măceșeanu a fost răpită de Gheorghe Dincă. Pe 22 septembrie, Alexandru Cumpănașu a prezentat BEC peste 230.000 de semnături pentru a candida la funcția de președinte al României, scrie cancan.ro.

În mesajul său de campanie electorală pentru funcția de președinte al României, Alexandru Cumpănașu a pus accent pe cazul nepoatei sale, Alexandra Măceșanu, și pe lupta cu „rețelele mafiote și clanurile politice”.

„Pentru mine nu există loc de dubii, sau de pași înapoi, pentru mine există doar interesele poporului român, care m-a mandatat și m-a girat, prin susținerea publică, să lupt pentru ei, pentru România tăcută, România abuzată de acest stat mafiot, care tranzacționează sufletele și drepturile oamenilor. Pe 10 noiembrie e care pe care, ORI NOI, ORI EI!”, este mesajul cu care Alexandru Cumpănașu și-a lansat candidatura la funcția de președinte al României.