Deputatul PSD Mircea Drăghici a propus modificarea Legii finanţării partidelor politice. El vrea stabilirea unui prag minim de finanţare a partidelor de 0,02% din veniturile bugetare, pe lângă limita maximă existentă.
Propunerea legislativă modifică în acest sens art. 18 alin. (2) din Legea 334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, informează Agerpres.
"Suma alocată anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04% şi mai mică de 0,02% din veniturile prevăzute în bugetul de stat. Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei", prevede proiectul.
Drăghici specifică în expunerea de motive necesitatea proiectului.
"Legea 334/2006 stabileşte un prag maxim ce nu poate fi depăşit în ceea ce priveşte alocarea bugetară pentru subvenţiile acordate partidelor politice de 0,04% din veniturile bugetare. Acest prag maximal nu a fost atins niciodată. Considerăm că, aşa cum este stabilit un prag maxim, este oportun să se stabilească şi un prag minim de 0,02% din veniturile prevăzute în bugetul de stat, în acest fel putându-se asigura un tratament egal pentru toate partidele politice", a motivat deputatul PSD.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului. Camera Deputaţilor este for decizional.