Cum vrea PSD să își șteargă rușinea din alegeri. Îl acuză pe Orban de Înaltă Trădare

Premierul Ludovic Orban ar putea fi chemat săptămâna aceasta în Senat, pentru a da explicații în legătură cu declarațiile făcute la congresul PPE.

Potrivit lui  Titus Corlăţean, Guvernul Dăncilă a fost dat jos pentru ca Popularii Europeni să obţină încă un post de comisar european.

„Aceste declarații șocante și scandaloase ne spun, de fapt, că a existat un blocaj deliberat la Bruxelles, din partea liderilor PPE din Parlament și din Comisia desemnată, precum și o acțiune a sistemului de putere ilegitimă din România, care practic a tranzacționat interesele de stat ale țării noastre în beneficiul unor interese de grup. După declarațiile de la Zagreb, cred că ar fi pe deplin justificată cercetarea infracțiunii de înaltă trădare a intereselor României în beneficiul unui grup cu componență internă și externă, comisă de Ludovic Orban”, a afirmat Corlăţean pentru DCNews.

Iată și afirmațiile incriminate, făcute de  Ludovic Orban, la Congresul Partidului Popular European (PPE), desfasurat saptamana trecută la Zagreb:

„Cetatenii UE au votat pentrut PPE si au oferit o victorie a PPE la nivel european. Noi am obtinut majoritatea in Parlamentul European, chiar daca socialistii au visat, timp de o saptamana, ca ar putea da presedintele comisiei, chiar daca nu au castigat alegerile, in sfarsit, PPE a reusit sa impuna, cum era si normal, presedintele Comisiei, dar cand am numarat comisarii, am descoperit o situatie nedreapta. PPE nu avea majoritate in comisie, socialistii aveau 10 comisari, iar PPE noua comisari(...).

Asa ca am schimbat guvernul socialist cu un guvern PPE, pentru a putea oferi unul comisar PPE, in persoana Adinei Valean. Aceasta este contributia noastra modesta pentru o Comisie foarte buna, o Comisie care ar trebui sa reprezinte dorinta unei majoritati a cetatenilor europeni, care au votat pentru PPE”.