Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a scris pe pagina sa de Facebook despre propunerile partidului pentru „regândirea sistemului de salarizare în învăţământ”.
"Creşterile salariale din educaţie trebuie făcute pentru creşterea performanţei. Salariul unui cadru didactic trebuie să fie decent, să-l motiveze să intre și să rămână în învățământ, să reflecte pregătirea şi performanţa sa!
PNL propune regândirea sistemului de salarizare în învățământ și cercetare în paralel cu aplicarea unor sisteme eficiente și realiste de evaluare a calității activității în educație.
PNL propune ca:
1. Salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu pe economie;
2. Salarizarea și avansarea în cariera didactică să se facă pe criterii profesionale legate de rezultatele obţinute şi mai puţin dependent de criteriile administrative;
3. Profesorii să fie sprijiniți pentru a avea acces la reţele de formare continuă şi cercetare", a scris Turcan pe pagina sa de Facebook.