Guvernul pregătește un plan de relansare economică bazat pe investiții masive în marile proiecte de investiții publice pe care intenționează să-l finanțeze cu titluri de stat pentru persoane fizice, dar nu a exclus nici împrumuturile pe piețele interne și internaționale.
Premierul Ludovic Orban a afirmat, cu prilejul Consiliului Național Tripartit, că planul Guvernului pentru relansarea economiei depinde de resursele financiare pe care le va avea la dispoziție.
Premierul a precizat că acestea vor fi direcționate spre obiective de infrastructură, în transporturi, energie, educație, sănătate sau agricultură.
„Inventarierea acestor venituri este extrem de importantă, pentru că noi va trebui să dimensionăm acest program şi, mai ales, toate măsurile pe care le vom adopta în funcţie de resursele financiare de care dispunem efectiv, resurse care să fie mobilizabile în mod realist, pentru că, altfel, dacă iniţiem măsuri pentru care nu avem sprijin financiar, riscăm să provocăm un rău mai mare în economie”, a spus Ludovic Orban.
El a precizat că banii vor fi atrași din partea finanțatorilor instituționali precum și din zona fondurilor europene, dar nu a exclus posibilitatea contractării unor împrumuturi pe piaţa internaţională sau internă ori emiterea unor titluri de stat.
„Gândim un mecanism de obligaţiuni de tiluri de stat care să fie cu adresabilitate către persoanele fizice, către cetăţeni, o emisie de titluri mai amplă în care să creştem capacitatea de finanţare prin aceste obligaţiuni pe care o să le emitem către cetăţeni. De asemenea, încercăm să gândim posibile resurse financiare private pe care le putem angrena în aceste programe de investiţii”, a spus premierul.