Ministerul de Finanţe a găsit soluţia la închirierea la negru a camerelor din zonele turistice. Astfel, fără să îşi facă o firmă şi nici măcar PFA, proprietarii locuinţelor unde oferă spre închiriere una sau mai multe camere îşi vor putea declara veniturile şi vor trebui să plătească impozit pe ele, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului fiscal.
Astfel, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) încearcă să reglementeze posibilitatea de declarare şi de stabilire a impozitului pe baza normelor de venit pentru contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală care au o capacitate de cazare cuprinsă între una şi cinci camere, inclusiv, fără a mai fi obligatorie autorizarea şi înregistrarea acestora ca PFA. Contribuabilii pot opta pentru stabilirea impozitului şi în sistem real.
Aceste venituri vor fi incluse în categoria celor din cedarea folosinţei bunurilor. Venitul realizat se stabileşte ca normă anuală de venit corespunzătoare unei camere de închiriat.
Normele de venit se determină pe baza criteriilor stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi turismului şi al ministrului finanţelor publice, de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale şi a municipiului Bucureşti, după caz, şi a propunerilor privind nivelul acestora transmise de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Impozitare în sistem real sau pe baza normelor de venit Aceşti proprietari vor plăti un impozit anual care se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra normei anuale de venit, impozitul fiind final.
Veniturile obţinute din închirierea în scop turistic a camerelor, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat în locuinţe proprietate personală sunt calificate ca venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină pe bază de normă de venit sau în sistem real, se arată în propunerea de modificare a Codului fiscal.
Practic, cei care optează pentru normele de venit vor plăti o sumă fixă pe norma de venit stabilită de autorităţi, indiferent de veniturile reale realizate. Este un fel de impozitare forfetară.
Persoanele care aleg să fie taxate în sistem real datorează un impozit de 16% din veniturile nete totale realizate. Veniturile nete reprezintă diferenţa dintre veniturile încasate şi cheltuielile deductibile.
CITIŢI ŞI:
- Codul fiscal se modifică din nou. VEZI ce câştigăm şi ce pierdem