Manipularea opiniei publice prin mesaje alarmiste
În dosarul în care Horațiu Potra este cercetat, procurorii au descoperit intenția acestuia și a colaboratorilor săi de a crea panică în rândul populației.
După decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale, grupul lui Potra a organizat întâlniri secrete și a transmis mesaje alarmiste, prin care se sugera că autoritățile române înarmaseră interlopii cu arme de foc.
Scopul acestei manipulari era de a decredibiliza instituțiile statului și de a induce un „sentiment de teamă în rândul populației”, potrivit motivării instanței. „S-a implicat în organizarea a zeci de tabere de haiducie, prin intermediul cărora viza recrutarea ideologică a participanților și deprinderea de abilități combative”, menționează judecătorul.
Legătura dintre Călin Georgescu și grupul lui Potra
Unul dintre aspectele importante ale dosarului vizează implicarea lui Călin Georgescu, candidatul independent la Președinția României, în activitățile grupului lui Potra.
În 4 decembrie 2024, Georgescu a discutat cu Eugen Ionuț Sechila, apropiat al lui Potra, despre un „plan” pe care i-l va transmite ulterior. În acest context, Georgescu i-ar fi spus lui Sechila că „îi va prinde ca într-o menghină pe cei care agresează familia”, indicând intenția de a apela la acțiuni radicale.
„Voi transmite susținătorilor mei un îndemn acțional concret, încheind apelul prin sintagma ,,Viața sau țara.” Această legătură pune în lumină ideile radicale și riscurile asociate cu mobilizarea susținătorilor săi în contexte violente.
Răspândirea informațiilor alarmiste în rândul angajaților MAI
În cadrul anchetei, s-a descoperit că Romeo Mihai Anechitei, unul dintre membrii echipei de protecție al lui Călin Georgescu, a diseminat un mesaj alarmist către angajați din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Mesajul a sugerat că interlopii ar fi primit arme de foc de la autorități, iar acestora li s-ar fi promis imunitate în cazul în care ar fi fost capturați de forțele de ordine.
Potrivit judecătorului, „Mesajul inocula faptul că interlopii ar fi fost înarmați de autorități, urmărind astfel decredibilizarea instituțiilor statului român și crearea unui sentiment de teamă în rândul populației.” potrivit Gandul.ro