Cum vede procurorul general interimar clasarea dosarului concursului

Ion Munteanu, procurorul general al Republicii Moldova. Sursa foto: procuratura.md

Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a declarat că nu știe care este motivul pentru care Procuratura Anticorupție (PA) a clasat procesul penal cu privire la concursul pentru funcția de procuror general.

Procurorul general interimar nu știe de ce a închis Veronica Dragalin dosarul concursului

Ion Munteanu spune că, deocamdată, nu știe care sunt motivele pentru care șefa Parchetului Anticorupție, Veronica Dragalin, a decis să nu meargă mai departe cu cercetarea cazului concursului anulat pentru funcția de procuror general.

„Nu cunosc originea respectivelor concluzii. Eu nu am afirmat asemenea chestiuni. Bănuiesc că sunt alte probe care au impus această concluzie doamnei Dragalin. Eu nu cunosc originea acestor concluzii”, a declarat Ion Munteanu la ONE TV.

Procurorul general interimar a mai spus că a interacționat în trecut cu fosta membră a CSP Olesea Vîrlan, însă strict profesional.

Mai candidează sau nu Ion Munteanu

Ion Munteanu nu s-a hotărât dacă își va depune candidatura la un nou concurs pentru funcția de procuror general. El a precizat că va lua această decizie imediat ce va vedea regulamentul noului concurs.

„Dacă o să constat că nu sunt dubii sau posibilitatea de trucare a unui eventual concurs este epuizată sau exclusă, atunci o să decid dacă să particip sau nu la concurs”, a adăugat In Munteanu.

Concursul pentru procurorul general, anulat cu scandal

Reamintim că Procuratura Anticorupție a clasat, recent, procesul penal cu privire la neregulile de la  concursul organizat de Consiliul Superior al Procurorilor pentru funcția de procuror general.

În schimb, a fost deschis un proces contravențional pe numele Olesei Vîrlan, membră a CSP care a demisionat din cauza neregulilor de la concurs, când a fost acuzată că l-a depunctat intenționat pe Ion Munteanu.

„Fiind analizată sursa discrepanței depistate s-a stabilit faptul că, evaluatorul Olesea Vîrlan a apreciat candidatul menționat cu 3,5 puncte, spre deosebire de ceilalți evaluatori, care au evaluat același candidat în felul următor:

  • Dumitru Obadă - 9,5 puncte;
  • Veronica Mihailov-Moraru - 9,16 puncte;
  • Rodica Ciobanu - 9,16;
  • Svetlana Balmuș – 9 puncte;
  • Eduard Panea - 8,83 puncte;
  • Sergiu Caraman - 8,5 puncte;
  • Elena Roșior - 8,5 puncte;
  • Andrei Cebotari - 7,33 puncte.

Diferența dintre minimul și maximul punctajelor, exceptând punctajul 3,5 acordat de către evaluatorul Olesea Vîrlan, constituie în cazul candidatului Munteanu Ion – 2,17 puncte, iar media punctajului acordat constituie 8,74 puncte.

Totodată, fiind analizată fișa evaluatorului Olesea Vîrlan în privința candidatului Munteanu Ion, s-a stabilit că discrepanța majoră dintre punctajele acordate la criteriile de evaluare din fișă, în special la punctele 2 ( acordată nota 1), 4 (acordată nota 2) și 6 (acordată nota 1), nu a avut o acoperire din perspectiva argumentării și au fost vădit neclare și fără nicio justificare, apreciere nerezonabilă oferită de Olesea Vîrlan, raportată de ceilalți evaluatori la prestația dlui Ion Munteanu în cadrul interviului, dar și din analiza materialelor prezentate de candidat, circumstanță contrară expres prevederilor art.17 alin. (10) din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură”, se arăta în motivarea deciziei de anulare a concursului.

Olesea Vîrlan, care a demisionat din CSP, ar putea fi amendată și i s-ar putea interzice să mai exercite anumite funcții.