Cum vede Dan Voiculescu alegerile prezidențiale. Tema esențială pentru candidați

Cum vede Dan Voiculescu alegerile prezidențiale. Tema esențială pentru candidați

Patriotismul este și trebuie să rămână o valoare fundamentală a națiunii noastre, inclusiv a noilor generații, susține profesorul Dan Voiculescu, pe blogul său. Acesta îşi exprimă nemulţumirea faţă de lipsa unei dezbateri în care toţi candidaţii la prezidenţiale să îşi prezinte viziunea

Românii s-au aşteptat ca toţi cei 14 candidaţi să vină în faţa lor, să dezbată împreună cum îşi vor pune în valoare patriotismul şi ce vor face concret pentru ţară, potrivit Antena 3, care îl citează pe Dan Voiculescu.

”În întreaga campanie electorală pentru turul I al alegerilor prezidențiale, dezbaterile dedicate "intereselor naționale fundamentale" au fost extrem de rare. În goana după senzaționalul minor, absorbiți de răfuieli frivole între lideri politici, partide sau între tabere din interiorul partidelor, cei mai mulți dintre candidați nu și-au mai găsit timp să își prezinte viziunile proprii cu privire la prioritățile strategice ale României pentru următorii 5 ani. Astfel, cu sau fără voie, sunt încă mulți aspiranți la cea mai înaltă funcție în stat care nu au răspuns principalei așteptări a românilor: cum își vor demonstra patriotismul? Sau, reformulat, ce vor face, concret, pentru România? În mod evident, timpul irosit în prima lună de campanie electorală nu mai poate fi recuperat. Sper, însă, ca măcar în cele două săptămâni care vor precede turul al doilea, românii să primească răspunsuri mai articulate și mai consistente referitoare la "proiectele de țară" propuse de finaliștii alegerilor prezidențiale. Patriotismul este și trebuie să rămână o valoare fundamentală a națiunii noastre, inclusiv a noilor generații”, a scris Dan Voiculescu, pe blog.

Ne puteți urmări și pe Google News