Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Cine s-ar fi așteptat la așa ceva

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Cine s-ar fi așteptat la așa ceva

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Meteorologii de la Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată au lansat ultima prognoză. Începem  intervalul cu frig, dar apoi totul se schimbă, transmite ANM.

În prima săptămână a intervalului,  30 martie – 6 aprilie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. Excepție va face sud-estul țării, unde temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale.

Va ploua mult în regiunile sudice, dar mai ales în partea de nord a Olteniei și Munteniei, iar în rest cantitatea ploilor va fi apropiată de cea normală pentru acest interval.

În perioada 6 – 13 aprilie, temperatura aerului va avea valori apropiate de cele normale, în toate regiunile României. Meteorologii spun că, e posibil ca acestea să fie ”ușor mai coborâte, local, în zonele montane”. După o perioadă abundentă în ploi, precipitațiile se opresc. ”Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și sud-vestice”, mai transmis meteorologii.

Ne puteți urmări și pe Google News

În a treia săptămână a intervalului, 13 – 20 aprilie, ”regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, în toate regiunile”, arată reprezentanții ANM. În schimb, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Ultima săptămână a prognozei,  perioada 20 – 27 aprilie, aduce temperaturi normale ”posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice”, conform meteorologilor. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.