Cum va fi vremea de 1 mai. Mteorologii au vești importante

Nu prea va fi vreme de grătare și ieșit la iarbă verde de 1 mai. Vremea va fi în general instabilã, iar în cea mai mare parte a ţãrii valorile termice se vor situa sub mediile multianuale.

În primele zile de mai, furtunile vor prefera nordul, vestul şi centrul ţării, dar nici în restul zonelor nu va fi cer senin, arată meteorologii. Izolat, se vor aduna cantităţi importante de apă şi va cădea grindină. La munte, aversele cu tunete şi fulgere vor apărea din loc în loc în perioada următoare. Temperaturile vor scădea de la mijlocul săptămânii, motiv pentru care, la altitudini mari va apărea lapoviţa.

Temperaturile vor fi ridicate până miercuri când vor începe să scadă. Cele maxime se vor încadra între 11 grade izolat în Transilvania şi 21 de grade în sudul Munteniei şi în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 11 grade. Astfel pe 1 mai, ne puterm aștepta la maxime de 20 de grade în București, 19 grade în Constanța, 16 grade în Cluj-Napoca și Iași.

Veștile sunt ceva mai bune pentru românii care au ales să plece în mini-vacanță la mare. Pe litoral, nu vor fi variaţii semnificative ale temperaturii aerului şi apei mării. În fiecare după-amiază şi noapte încă, vor apărea averse cu tunete şi fulgere, iar vântul va prinde putere.