Cum va controla Fiscul cât primim şi cât cheltuim

Fiscul se pregăteşte să ia la purecat veniturile şi cheltuielile persoanelor fizice şi ale firmelor.

Potrivit unui proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), organele de inspecţie fiscală vor stabili care sunt impozitele pe care trebuie să le achite contribuabilii în câteva situaţii concrete: atunci când declaraţiile sau evidenţa contabilă şi fiscală sunt incorecte, incomplete sau false, precum şi în cazurile în care evidenţa contabilă şi fiscală nu există sau nu a fost prezentată inspectorilor fiscali.

Cinci "metode indirecte"

"Utilizarea metodelor indirecte de reconstituire a veniturilor sau cheltuielilor se va face în funcţie de sursele de informaţii, înscrisurile identificate şi de complexitatea activităţii contribuabilului verificat", se arată în proiectul de ordin, publicat pe site-ul ANAF.

Proiectul de act normativ prevede cinci metode indirecte prin care Fiscul va încerca să reconstituie veniturile şi cheltuielile. Este vorba despre metoda surse şi cheltuirii fondurilor, metoda depozitelor bancare şi a fluxurilor de numerar, metoda marjei, cea a produsului/serviciului şi volumului, precum şi metoda patrimoniului net.