Când se naşte un copil, mama şi tata râd cu un ochi, plâng cu altul. Râd pentru că au devenit părinţi, plâng după intimitatea cuplului şi atenţia partenerului.
Oboseala, teama de necunoscut, responsabilitatea uriaşă sunt câteva dintre elementele ce pun pe jar cuplul imediat după naşterea primului copil. Femeia este irascibilă din cauza schimbărilor hormonale, bărbatul se simte neputincios, intimitatea partenerilor se reduce, iar bucuria naşterii copilului este parţial umbrită de temeri şi frustrări.
Relaţia de cuplu capătă valenţe noi, rolurile de mamă şi tată devin mai puternice decât cele asumate anterior, iar atenţia şi energia au o nouă ţintă: copilul. Efectele acestor schimbări diferă de la cuplu la cuplu şi depind de maturitatea partenerilor: unii resimt frustrări şi relaţia se dezechilibrează, dar în cazul altora cuplul se sudează.
Atenţie cui cereţi ajutorul!
Efectele apariţiei unui copil asupra cuplului depind mult de capacitatea celor doi de a-şi transfera atenţia de la nevoile personale la cele ale copilului, susţine psihologul Maria Mate. "Este foarte important să ştie cei doi cât de cât ce îi aşteaptă pentru a nu ajunge în situaţii de criză: să ştie la cine pot apela când au nevoie de ajutor, să fie conştienţi de efectele modificărilor hormonale suferite de mamă şi să se organizeze în aşa fel încât să nu-i copleşească responsabilităţile".
Maturitatea cuplului, dorinţa comună de a avea copilul şi relaţiile cu familia extinsă sunt factori la fel de importanţi în stabilitatea cuplului după apariţia copilului, mai spune psihologul. "Atenţie la cine apelaţi şi pe cine alegeţi să vă ajute. Mamele, mătuşile, prietenele sar repede în ajutor, însă asiguraţi-vă că prezenţa lor în casă vă aduce confort psihic, nu un stres suplimentar", e sfatul psihologului.
Felicia N. are o fetiţă de un an, a cărei naştere a apropiat-o mai tare de soţul ei. Copilul a apărut la patru ani de când cei doi erau împreună. "În primele patru luni, pur şi simplu nu ştiam ce să fac cu ea, deşi citisem foarte mult înainte. Eram panicată, aşa că soţul meu, mai echilibrat decât mine, a fost, în acea perioadă, ca o mămică pentru copil. Apoi, când mi-am revenit, şi-a preluat fiecare propriile roluri".
Felicia spune că atenţia acordată soţului s-a redus considerabil odată cu apariţia copilului, dar nu crede că acest lucru l-a afectat. "Nu cred că se aştepta la mai mult din partea mea."
Prezenţa continuă şi implicarea soţului în primele luni a fost elementul care le-a sudat relaţia, consideră Felicia. Mai mult, ea spune că apariţia fetiţei a îmbunătăţit considerabil comunicarea între ei.
Romantismul dăunează căsniciei
Un studiu făcut în urmă cu doi ani în Statele Unite, în care 200 de cupluri au fost monitorizate timp de opt ani după căsătorie, a arătat că în majoritatea cazurilor naşterea primului copil a fost urmată de probleme de comunicare, critici frecvente între parteneri, comunicare redusă.
Studiul a arătat că cel mai mult au de suferit cuplurile care, înainte de naşterea copiilor, organizau ieşiri romantice, îşi făceau reciproc surprize ce menţineau focul relaţiei. Brian Doss, profesor la Texan A&M University şi autor al studiului, spune că unul dintre motivele pentru care apar tensiuni în cuplu după naşterea copilului e faptul că bărbaţii se implică mai puţin în treburile gospodăriei faţă de cum o făceau în perioada sarcinii.
SCHIMBĂRI
Trei factori care îi influenţează pe proaspeţii părinţi
- Aşteptările acestora. Cu cât aceste aşteptări sunt mai realiste, cu atât le este mai uşor partenerilor să se adapteze la cerinţele copilului şi la noul lor statut. Părinţii trebuie să fie conştienţi că apariţia unui copil înseamnă mai puţin timp petrecut în doi, mai puţină atenţie şi preocupare faţă de nevoile partenerului, responsabilităţi şi mai multe sarcini în casă.
- Comunicarea dintre cei doi parteneri. Odată cu apariţia copilului, partenerii nu mai au timp şi nici energie ca, într-un conflict, să dezbată, să negocieze şi să asculte atât de mult ca atunci când erau doar ei doi. Comunicarea deficitară şi aşteptările ca rezolvarea să vină de la partener înteţesc conflictele.
- Relaţia de dinainte de apariţia copilului. Aceasta are cea mai mare influenţă asupră modului în care decurg lucrurile odată cu naşterea copilului. Cuplurile "rodate", care au învăţat să-şi rezolve conflictele şi problemele vor fi mai puţin stresate în faţa noilor provocări.