Bolnavi externați în stare gravă. VEZI cum sunt transformate spitalele în aziluri

Spitalul orăşenesc Bălceşti (jud. Vâlcea) ar fi trebuit ca, din 1 aprilie, să fie transformat în azil pentru bătrâni, potrivit deciziei Ministerului Sănătăţii. Consiliul Local Bălceşti, administratorul spitalului, a decis însă, în data de 17 martie, ca unitatea să rămân în continuare spital.

"Nu avem bani în bugetul local pentru a suporta toate cheltuielile viitorului azil, care se ridică la peste 200.000 de lei pe lună. Tot bugetul nostru e de 700.000 de lei. În plus, daca am fi de acord cu transformarea, ar trebui să achităm şi datoria spitalului de 120.000 de lei. E prea mult pentru noi, nu ne permitem", explică viceprimarul Ion Beiu.  Presiuni

Cu toate acestea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea au făcut presiuni asupra medicilor să refuze internările şi să îi externeze pe toţi cei 50 de bolnavi sau să-i transfere la alte unităţi sanitare. Pacienţii au fost şocaţi la aflarea veştii, mulţi dintre ei, bătrâni şi foarte bolnavi, au părăsit spitalul cu ochii în lacrimi, supăraţi că li s-a refuzat asistenţa medicală aproape de casă. “M-au dat afară din spital ca pe un câine. Mi-au spus să mă duc la spital tocmai la Drăgăşani că aici se închide. Mai bine mă duc acasă să mor în patul meu decât să umblu pe drumuri", plângea Elena Magu, de 82 de ani, internată în spital cu pneumonie. Ioana Tănase, de 52 de ani, deşi era în stare gravă şi ar fi necesitat încă 4 - 5 zile de spitalizare, a fost nevoită să plece acasă pentru că nu avea bani să meargă la alt spital. “Am venit cu salvarea la urgenţă cu hemoragie. Nu am la mine niciun leu, am o pensie de 300 de lei şi la spital nu te poţi duce fără bani pentru că niciun doctor nu se uită la tine daca nu-i dai bani", spune femeia. Se caută investitori privaţi

Nici cei 57 de angajaţi ai spitalului nu ştiu prea bine ce au de făcut. Pe de o parte, directorul şi primarul le spun să îşi vadă în continuare de treabă, iar pe de alta DSP-ul le solicită cererile cu opţiunile pentru redistribuire. "Direcţia a solicitat personalului să îşi depună cererile fără semnatura directorului şi a primarului, ceea ce e ilegal. Fac aceste presiuni pentru a ne forţa să acceptăm închiderea. Prin redistribuirea personalului unitatea automat se închide", susţine Marian Geică, directorul economic al spitalului.

Contractul cu CAS este expirat şi nu mai poate fi prelungit prin act aditional ca până acum. În aceste condiţii, unitatea a rămas fără finanţarea de 140.000 de lei pentru salarii, medicamente, materiale sanitare şi alimente. "Pur şi simplu nu ştim care e soarta noastră, dacă mai venim la serviciu sau nu. Oficial nu am primit niciun document din care să rezulte că am fost transformaţi în azil", susţine Gabriel Popescu, managerul spitalului. Spitalul orăşenesc deservea o populaţie de peste 50.000 de locuitori. Cea mai apropiată unitate sanitară este la 45 de kilometri distanţă. Pentru a nu lipsi populaţia de asistenţă medicală, autorităţile locale caută investitori pentru a transforma spitalul în clincă privată.