Deşi susţinută de Uniunea Europeană, campania de eradicare a anemiei infecţioase ecvine se poticneşte prin curţile proprietarilor care refuză să predea caii bolnavi.

În clipa în care Florin a desfăcut uşa grajdului ca să scoată iapa, s-o încalece, să pornească a doua oară spre taică-său şi să-l anunţe că nu-i de glumit cu ăştia de la Direcţia Sanitar-Veterinară, copilul a ţâşnit după el, în întuneric. Plângea fără să se poticnească, iar maică-sa încerca să-l împace. „Domnu’, să nu-i spuneţi că au venit să ia caii! Ciprian, hai încoace, că Florin vine înapoi şi aduce alt cal, unul frumos... Vai, să vezi ce fain îi calul!”.

Cât băiatul se învârte pe lângă el, Florin apucă să scoată iapa şi să-i pună căpăstrul cu ciucuri roşii şi clopoţei. Mânzul rămâne deoparte. Femeia ajunge lângă copil, îl trage de mână şi-i dă hăţurile mânzului. „No, vezi că nu-l duce? Numai tu tre’ să plângi, să mă râdă oamenii...”.

Lui Florin Găldău – un băietan zdrenţăros şi aspru - nu-i stă capul la asta: sare pe cal şi imediat e în drum. Sus, în aşteptarea stăpânului, se agită reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba (DSVSA), medicul veterinar din zonă, reprezentantul Asociaţiei Ecvin Protect, oamenii de la abator şi un poliţist. La marginea drumului e tras un camion cât toate zilele, cu gratii. În maşină sunt 20 de cai bolnavi de anemie infecţioasă ecvină (AIE), adunaţi de prin partea oraşului Zlatna, care vor ajunge la abator.

A fost şi ieri un transport de cai bolnavi către abatorul din Alba, vor tot fi maşini pline în săptămânile care vin. De când la Bucureşti s-a stabilit un buget pentru combaterea AIE – numită şi „SIDA cailor” -, iar Comisia Europeană a anunţat că va întări măsurile de prevenire a răspândirii bolii dinspre România către celelalte state membre, campania naţională a prins cheag. La nivelul ţării, asta înseamnă 11.622 de animale purtătoare de virus identificate până la sfârşitul lui 2009. În jur de 6.500 au fost sacrificate până acum, restul urmează până la sfârşitul lunii iunie, susţine preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Marian Zlotea.  

Numai în judeţul Alba au fost depistate 350 de animale bolnave. Dintre acestea, aproximativ 150 au ajuns la abator până la sfârşitul săptămânii trecute. Partea cea mai grea însă abia începe: sunt multe animale bolnave răspândite în creierii munţilor, la limita cu judeţul Bihor.

Culcuş pentru o dramă

Nenorocirea a găsit familia Găldău în capătul său de sat, la Suseni, în sărăcia peste care stă să se prăvălească dealul: şi iapa de şapte ani, şi mânzul de un an au fost găsiţi bolnavi. Săptămâna trecută a venit comisia de evaluare: cică statul le dă 1.600 de lei pentru iapă şi 600 de lei pentru mânz, numai ca să-i urce în camion lângă ceilalţi, să-i ducă la abator şi să ajute astfel la stârpirea - animal cu animal – a bolii care zburdă pe aici, purtată de muscă şi de ţânţar.

Tatăl lui Florin, Gheorghe Găldău, trebuie să vină şi să zică „da”, „ba” sau „altă dată”: fie dă acum caii loviţi de boală şi – când îi intră banii în cont - merge la târg să ia alţii, fie se mai gândeşte şi-i duce la abator în altă zi, pe cheltuiala lui, fie rămâne cu ei de tot, plăteşte amendă şi-i ţine doar în grajd, după lege, să-i vadă cum se topesc pe picioare, fără vreun folos.  

Săptămâna trecută, Gheorghe Găldău semna calm în dreptul evaluării, dar în dimineaţa asta lucrurile nu mai par la fel de limpezi. Întâi şi-ntâi, stăpânul nu-i acasă, ceea ce din start a dus cu gândul la o suceală. Apoi fata lui Găldău, Ramona, a zis că nu-l găseşte la telefon, că cine ştie pe ce deal e, cu treabă, că taică-său nu ştia că azi e ziua de predare a cailor. Cică fata n-avea habar nici măcar unde-s caii, dacă-s duşi cu el sau „uitaţi” prin grajd.

Într-o primă încercare, frate-său, Florin, s-a suit pe bicicletă şi s-a dus să-l caute pe bătrân. Băiatul s-a întors în vreo jumătate de oră, cu capul în pământ. A ajuns în dreptul străinilor adunaţi lângă casa lui taică-său şi i-a privit de sub căciulă. Când medicul veterinar al zonei, Petru Ţibea, i-a zis că ce mai aşteaptă, că evaluarea e făcută şi că trebuie numai să urce caii în maşină, Florin nu şi-a mai putut ţine firea: „Eu ştiu că trebuie să urce caii în maşină, dar banii? Când? Aia-i problema!”. „O parte din bani vi-i dă acuma, pe loc. Iar o parte în termen de o săptămână-două, vă bagă banii în cont”, i-a explicat medicul. Dar Florin a zis încet şi apăsat: „Dacă nu-i tata acasă...”.

Nu s-a tulburat băiatul nici când i s-a zis, pe ton ridicat, că o să-l coste pe taică-său de-o să-l usture dacă nu dă caii azi, în clipa asta, că o să aibă de plătit amendă şi o să ducă într-o zi caii la abator pe socoteala lui. „Lăsaţi, dom doctor, că dumneavoastră aţi adus boala, n-or adus-o alţii! Dumneata iei un ac şi faci la o mie de cai acelaşi vaccin! Dumneavoastră aţi adus virusul!”, a izbucnit băiatul, ţinându-se să nu plângă.

Cineva a încercat să-i explice că „SIDA cailor”, aşa cum îi zice lumea, e împrăştiată mai ales de muşte şi că întotdeauna caii trebuie cumpăraţi cu toate actele – paşaport, carnet de sănătate semnat şi parafat de medicul veterinar, formularul de mişcare a animalului... Băiatul a pus însă iar capul în pământ şi a zis răspicat: „N-au adus boala alţii!”. Peste câteva minute, avea totuşi să coboare călare spre drum, cu zgomot de clopoţei, în căutarea lui taică-său. La urma urmei, dacă el are de gând să dea caii la abator, n-are decât.

Câteva trepte pe scara înţelegerii

Sunt oameni care plâng când vii să le iei calul. Sunt bătrâni pe care îi ia durerea de inimă. Sunt ţărani care-ţi jură pe ce au mai sfânt că animalul e sus, în munte, şi tu-l auzi cum nechează în grajd, la câţiva paşi mai încolo. Repetă povestea mâine, poimâine, peste o săptămână şi peste o lună. „Calul nu e acasă, veniţi în altă zi”. Poţi să mori de căldură şi stăpânul să nu-ţi întindă un pahar cu apă, pentru că ai îndrăznit să vii şi să-i zici de năpastă.

Nu-i vorba mereu de răutate. Trebuie să ai suflet şi răbdare să-i explici ţăranului că în animalul din bătătura lui a intrat boala şi n-o să mai iasă de aici încolo, fie ce-o fi. Trebuie să-i zici că de la calul lui se pot îmbolnăvi şi caii din jur, iar după ce animalul lui moare, sleit de puteri, o să se îmbolnăvească şi cel proaspăt adus de la târg, pentru că boala poate prinde puteri cu fiecare zi.

După ce l-ai convins că e bolnav de-adevăratelea, trebuie să vii cu alţi specialişti să-i pui preţ pe animal, în funcţie de vârstă, de greutate sau de gradul de îngrijire, şi s-ar putea ca omul să nu fie mulţumit cu banii.

Pentru un cal bun, proprietarul primeşte în jur de 1.800-1.900 de lei, estimează directorul adjunct al DSVSA Alba, doctorul Dan Marcu. Sigur că printre ei sunt şi cai cumpăraţi cu 4.000 de lei, dar omul trebuie să înţeleagă că animalul – cât e el de arătos şi voinic - e bolnav şi că n-o să mai facă în veci atâţia bani. Dincolo de valoarea strict economică vine cea afectivă, care nu poate fi acoperită nici de tot bugetul alocat pentru eradicarea anemiei infecţioase pe întreaga Românie.

Moş Pătruţ e convins

Dacă veterinarul care acoperă zona e bun, majoritatea proprietarilor de cai bolnavi ajung totuşi să se împace cu gândul că trebuie să dea animalul, spre binele tuturor. Se întâmplă chiar să priceapă singuri semnele bolii, înainte ca sângele să fie luat la analize.

În căruţa lui Alexandru Pătruţ (67 de ani), gospodar din satul Feneş, şi-a făcut culcuş o curcă albă, mare. Chiar în dimineaţa asta, omul a dus o frumuseţe de iapă în stradă, şi de acolo a urcat-o în camion. Nevastă-sa a plâns, ca femeia, lui i-a părut „rău foarte”, dar amândoi sunt convinşi că nu se putea altfel. „Până în primăvara asta, când mergeam la munte, drum de opt kilometri, hodinea o singură dată. Stăteam două minute şi plecam. Şi era cam-cam, ca la deal. Acum am fost iar, chiar săptămâna trecută: merea de aici şi până la maşina dumneavoastră şi sta. Iară merea, iară sta. Stăteam numai cu japca pe el”, povesteşte bătrânul. „Oboseala e primul semn al bolii, care se manifestă sinuos: se vede o dată, după care dispare şi apare din nou, peste un timp”, explică Dan Marcu. 

„Eu am fost convins că-i bolnav şi am mai spus şi în familie, acasă, la copil şi la nevastă: «măi, calul nu-i cum era!». Ne muşcăm noi de degete că ni-l ia, dar nu se poate... Că, pe timp ce trece, calul poate pică”, mai zice Pătruţ.

A păţit-o un vecin: animalul avea virus şi a picat când căra nişte lemne. N-a vrut să-l dea în ruptul capului, credea că o să-şi revină. Nu s-a înzdrăvenit şi l-a dat unui ţigan, cu 400 de lei. Medicul Petru Ţibea e convins că ţiganul a aşteptat până calul şi-a mai venit în fire, după care l-a dus în târg şi l-a dat ceva mai scump. Boala s-a dus cu el, cine ştie unde.    Peste o săptămână sau două, Alexandru Pătruţ o să ia 2.000 de lei pe cal. Dacă era sănătos, ar fi făcut 3.000, dar atunci nu l-ar fi dat nici în ruptul capului. Moş Pătruţ n-o să aştepte însă banii de la stat, chiar mâine o să se ducă la târg, să caute alt animal: „Că nu pot fără, nu pot, Doamne fereşte! Îs fără mâini! Sapă, dus încolo, stânga-dreapta...”. „Să aveţi grijă, să cumpăraţi numai cu acte!”, îl previne medicul veterinar. Nici nu încape vorbă altfel.

„Vreţi să mă curentez?”

Sunt oameni înţelegători, ca moş Pătruţ. Şi sunt oameni încăpăţânaţi şi neîncrezători, ca Găldău. Uite că a dat fiu-său de el, aşa că bărbatul vine repejor şi se opreşte în dreptul camionului, întunecat şi transpirat, cu pălăria ridicată în creştet. „Fără bani nu-i dau! Banul jos, că eu cu ei îmi câştig pita! Mai bine-i omor eu şi am terminat cu ei. Cum să-i dau fără bani? Apăi eu cu ce mă duc acuma, mâine, poimâine, să-mi iau cal?”.

Se opreşte câteva secunde, dar nu ascultă când i se zice de conturi şi de o săptămână, hai două, de aşteptare. „Eu ce fac fără cal? De unde ştiu că banii vin peste un an sau peste doi ani? Ţara asta ne minte, eu gata, îs disperat. Vreţi să mă duc să mă curentez? Îs disperat cu ţara asta, cu mincinoşii ăştia: taie din alocaţie, taie din tot! Eu cu ce trăiesc, că n-am ajutor social, n-am pensie, n-am nimic. Alerg dealurile până mă bate Dumnezeu. Gândeşte-te că-s disperat! Îs şase oameni în casă care-s în spatele meu şi am lucrat 27 de ani în topitorie. Mi-am distrus viaţa. Mai pot avea încredere în hoţii ăştia de oameni? Nu pot, nu pot! Dacă credeţi că-mi aduceţi banii, nu mă opun, duceţi caii!”.

Statul nu vrea însă să-i pună banii în mână lui Găldău, aşa că Găldău are în plan să-i ducă la Orăştie, „la italianu’”, care dă banii, bună ziua şi sănătate. Şi, dacă n-apucă să-i ducă, „să moară, dă-le pace!”. Directorul Marcu e de părere că o suporte consecinţele, înainte să moară caii: „Mă uit să văd ce-o să-ţi ia, că n-are ce să-ţi ia...”.

Medicul Ţibea, care-l ştie bine pe Găldău, formulează un ultim avertisment: „nu faci bine ce faci acuma! (...) Eu nu insist la tine, dar ştiu ce vremuri vin grele asupra voastră”. Omul îşi şterge fruntea, îşi aprinde o ţigară, şi răspunde ca pentru el: „Las’ să vie, dă-le pace!”.

Lasă să treacă un timp, ascultă pomelnicul urmărilor şi zice apoi, ca pentru sine: „Până acum nu mi-or fost bolnavi”. „Nici mata n-ai fost bolnav şi s-ar putea să ai cancer, dacă te cauţi”, i-o întoarce Marcu. „Dacă-s bolnavi, de ce-i duce la abator şi-i mâncă?”. „Aia e treaba lor! Treaba mea e să nu las să îmbolnăvească alte animale”.

Găldău zice ultima dată „nu-i dau!”, că să-l dea în tribunal că n-a vrut să dea caii şi asta este, bună ziua şi sănătate. Urcă încet, cu capul în pământ. Mânzul şi iapa sunt în grajd şi acolo o să rămână, fie ce-o fi. MĂSURĂ DE SIGURANŢĂ

Satul ar trebui să stea cu ochii pe omul care nu vrea să dea animalul

Neîncrederea oamenilor e de înţeles, după păţaniile din anii trecuţi, explică preşedintele ANSVSA, Marian Zlotea. S-a întâmplat ca banii pentru răscumpărarea cailor bolnavi să întârzie peste măsură, din cauza neînţelegerilor dintre Ministerul Agriculturii, care împărţea banii, şi direcţiile sanitar-veterinare, care depistau animalele şi întocmeau dosarele.

Acum, sumele ajung direct la autorităţile locale şi sunt viraţi în conturile ţăranilor – una dintre condiţiile impuse proprietarilor e să-şi deschidă astfel de „puşculiţe” – la maxim 30 de zile după ridicarea animalelor. Câteva sute de lei se plătesc pe loc.   Cabalinele sunt evaluate de către o comisie formată din reprezentanţi ai DSVSA, ai prefecturii, ai primăriei şi ai Oficiului Judeţean pentru Reproducţia şi Selecţia Animalelor (ORJSA). În cazul în care proprietarul cere sume exorbitante, de peste 3.000 de lei, sau dacă refuză, sub alt motiv, să se despartă de animal, iar negocierile ulterioare eşuează, i se impune în scris, cu luat la cunoştiinţă, sechestrul pe grajd al calului bolnav.

Animalul n-are voie să părăsească adăpostul, iar toate geamurile, uşile sau aerisirile trebuie prevăzute cu plase care să împiedice intrarea insectelor, iar adăpostul trebuie dezinfectat.

Dacă nu ia măsurile stabilite de lege, proprietarul riscă o amendă de până la 3.600 de lei, explică Claudia Ciugudean, medic în cadrul DSVSA Alba şi preşedintele primei asociaţii de protecţie a cailor din România, Ecvin Protect. În judeţul Alba, la 350 de animale bolnave, au fost până acum 15 astfel de refuzuri.  

Proprietarii de cai bolnavi ar putea deveni buni de plată

Prin urmare, poliţistul din sat şi medicul veterinar din zonă trebuie să stea cu ochii pe proprietarul îndărătnic. Alături de ei ar trebui să vină oamenii de bună credinţă, care riscă să se trezească iar cu boala pe cap.

„Ce ar trebui să priceapă oamenii e că sacrificarea cailor bolnavi e în interesul celor mulţi. Că de la unul se îmbolnăvesc alţii şi alţii... Până la urmă, unii şi-au dat seama după opinia publică a celorlalţi că tre’ să meargă să scoată calul. Omului îi e frică, zice: «domle, dacă l-am scos şi l-am dat, de ce nu faci la fel? Uite, din cauza ta eu îmi cumpăr cal sănătos, şi la anul s-ar putea să se îmbolnăvească şi ăsta». Ăsta e rostul: să-i scoatem pe toţi ca să terminăm cu boala”, spune un specialist de la DSVSA Alba.

Directorul instituţiei, dr. Vasile Bereş, e de părere că se impune o modificare legislativă, care să-i facă buni de plată pentru daunele pe o anumită zonă pe cei care n-au predat cabalinele.

Consideră că nu se poate altfel, din moment ce numai în 2010 se vor cheltui la Alba în jur de 650.000 de lei pentru răscumpărarea animalelor bolnave: „La anul, dacă din aceeaşi zonă apar alţi trei cai pozitivi, stăpânii lor s-ar putea îndrepta asupra celui care şi-a păstrat calul, ca sursă de infecţie. În condiţiile în care acum se face un efort bugetar, pentru a plăti animalele respective, trebuie să se modifice legislaţia. Şi dacă apar cazuri şi la anul, cel care a refuzat predarea calului trebuie să aibă nişte obligaţii. Că se ştie foarte bine de unde s-au îmbolnăvit următorii cai. Să plătească dânsul despăgubirile pentru caii găsiţi bolnavi!”.

PERICOLE

„Musca circulă. Sunt cai valoroşi care riscă infecţii”

La câţiva kilometri de Alba Iulia, într-un grajd curat şi spaţios, trăiesc nişte animale coborâte parcă de prin picturi. Pentru întreţinerea unui singur cal, proprietarul plăteşte aproximativ 30 de lei pe zi. „Mi-e teamă să-i scot chiar şi câteva clipe pe aici. Musca circulă. Sunt cai foarte valoroşi care riscă infecţii”, explică omul, care preferă să rămână sub anonimat.  

În opinia sa, răspândirea AIE în zona Ardealului ar fi legată inclusiv de degradarea materialului genetic al cailor de aici. „Cred că s-a ajuns aici inclusiv pentru că nu există un centru de reproducere la nivelul fiecărui judeţ. Se merge după principiul «Îmi place armăsarul tău şi gata!». Dacă s-ar fi făcut o infuzie de sânge proaspăt printre caii din zonă, situaţia ar fi stat cu totul altfel”, completează proprietarul.

CAMPANIE

Ecvin Protect strânge bani pentru un adăpost

Chiar dacă în acest caz e vorba de sacrificarea unor animale, Ecvin Protect a decis să susţină campania de eradicare a virusului AIE. „Motivele sunt foarte bine întemeiate: e vorba de contagiozitatea bolii şi de gradul ei de răspândire. Dorim, bineînţeles, să protejăm animalele sănătoase”, mai spune Claudia Ciugudean, preşedinta asociaţiei.

Înfiinţată în octombrie 2009, organizaţia are în plan construirea unui adăpost pentru cai în judeţul Alba. Există terenul, există şi un proiect în lucru, lipsesc însă banii, cel puţin deocamdată. „Încercăm să facem o campanie de adunare de fonduri pentru asta. Ne trebuie aproximativ 20.000 de euro”, arată Claudia Ciugudean.

ABC-UL BOLII

Virusul se manifestă episodic

• CARACTERISTICI. Anemia infecţioasă ecvină, denumită şi febra de mlaştină sau „SIDA cailor”, este o boală virală. Calul e infectat pe viaţă, producând atacuri episodice (care pot fi mortale), urmate de perioade în care animalul se manifestă normal.
• TRANSMITERE. Se face prin sângele infectat, purtat de o insectă, de o seringă infectată sau de echipament chirurgical nesterilizat. Virusul se poate transmite şi în timpul actului sexual sau în timpul sarcinii, de la iapă la făt. Consumul cărnii animalului sacrificat nu afectează în niciun fel omul.
• REACŢII. Când sunt expuşi la virusul AIE, caii pot manifesta semne puternice ale bolii şi pot muri în două sau trei săptămâni. Asemenea situaţii sunt însă rare. Manifestările episodice, cele mai răspândite, constau în episoade de febră, apariţia unor puncte roşietice pe mucoase, apatie, scădere în greutate, umflături la nivelul membrelor ori sub piept, subţierea sângelui.

RESTRICŢIE LA NIVEL EUROPEAN

România poate exporta cai doar din zone fără focare

La sfârşitul anului trecut, ANSVSA avea în evidenţe 11.622 de cai infectaţi cu AIE. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în partea de vest a ţării: judeţele cu cele mai mari probleme erau Sibiu, Bihor, Satu Mare şi Maramureş.

După ce s-au băgat bani serioşi în campanie, la jumătatea acestei luni rămăseseră 5.135 de cai infectaţi. Din 15.350.000 de lei – bani prevăzuţi pentru răscumpărarea animalelor bolnave –, au ajuns până acum la oameni 2.810.000 de lei.

Accelerarea de acum este, de fapt, o încercare de recuperare a timpului pierdut la acest capitol din 1990 încoace. Un imbold puternic a venit şi de la Uniunea Europeană, care a anunţat, la începutul lunii, că „va consolida” măsurile luate de România în acest domeniu, pentru a evita răspândirea AIE în alte state europene. „Cazuri recente de AIE detectate la cai deplasaţi din România în alte state membre şi un raport publicat al unei misiuni de inspecţie veterinară arată că eforturile autorităţilor române pentru controlul bolii ar putea beneficia de pe urma unor măsuri UE suplimentare”, se arată în comunicatul remis de la Bruxelles, pe 4 mai.     Astfel, autorităţile de la Bruxelles au hotărât ca România să aibă dreptul de a exporta doar animale ce nu provin din zone infestate, testate de două ori înainte de plecare.

La începutul acestui an, virusul AIE a fost depistat în Marea Britanie, la doi cai importaţi din România. Caii au fost eutanasiaţi rapid, dar cazul a stârnit multe temeri: ultimul caz de AIE fusese identificat în Regatul Unit acum 34 de ani.

5.135 de cai bolnavi de anemie infecţioasă rămăseseră de sacrificat la jumătatea acestei luni, la nivelul întregii ţări