Un Ford s-a făcut armonică azi dimineață, iar șoferul a ajuns în situație critică la spital. Accidentul teribil s-a petrecut duminică dimineața.
Mașina a ajuns într-un copac, între Lovrin și Șandra. Un Ford care venea din Germania și se îndrepta spre Bocșa a intrat pe contrasens și a lovit violent un copac. În urma impactului, o victimă a ajuns în stare gravă. La fața locului au venit trei echipaje de ambulanță, care le-au acordat primul ajutor pasagerilor din mașină. În autoturism se aflau trei persoane, iar șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal din Timișoara, fiind în stare gravă. Potrivit polițiștilor, șoferul ar fi adormit la volan. “În mașină se aflau trei persoane, iar șoferul autoturisumului a adormit la volan. Acesta se afla în stare gravă și a fost transportat de urgență la spital”, a declarat pentru Pressalert.ro Corin Simici căpitan la statța de pompieri Sânnicolau Mare din cadrul ISU Banat. (Sursa foto: Pressalert.ro)