După reţinerea lui Sorin Ovidiu Vîntu, la Realitatea TV şi Antene s-au perindat jurnalişti şi politicieni care au comentat informaţiile "la cald". Războiul cu Traian Băsescu, implicaţiile politice ale arestării şi chiar abilităţile intelectuale ale omului de afaceri au fost armele folosite în apărarea lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Jurnalistul Mircea Dinescu, un apropiat al omului de afaceri, a vorbit despre intelectualul Sorin Ovidiu Vîntu, care "a scris poezii în tinereţe". Dinescu a povestit un episod derulat în urmă cu un an, când, mergând în vizită la Vîntu, a fost filmat.
- "Eu eram un mare susţinător al lui Băsescu şi am făcut nişte emisiuni nimicitoare la adresa PSD-ului pe vremea aceea, la adresa lui Năstase, la adresa miniştrilor de pe vremea aceea, şi mă întâlneam prieteneşte, cum m-am întâlnit şi în ultima vreme, cu Vîntu, pentru că Vîntu, întâmplător, este un mare intelectual. Puţină lume ştie că el a scris poezii în tinereţe şi are o bibliotecă uriaşă acasă, deci nu este un..., nu face parte din tagma uriaşă a semi-analfabeţilor care s-au îmbogăţit după Revoluţie. Ei bine, el era puţin îngrozit de acele emisiuni"
- "Într-o ţară în care au dispărut fabrici, vapoare, uzine, cazul Ovidiu Vîntu este de altă natură. El este urmărit acum la nivel naţional pentru un joc piramidal care nu are legătură cu distrugerea economică a României. Eu mă aşteptam ca organele noastre de securitate, SRI-ul şi alte instituţii să se ocupe de ce a devenit România în ultimii 20 de ani. Trebuie să vă spun că, acum un an de zile, mergând acasă la Sorin Ovidiu Vîntu, am avut sentimentul că sunt filmat. I-am spus că am văzut în colţul străzii doi băieţi care fac pe turiştii străini care stau cu aparatul de filmat pe o casă mai veche şi când am trecut, am văzut cum mă filmează. Mi-a zis că ştie. Ideea că în România capitalistă, după 20 de ani de la căderea comunismului, organele stau cu ochii pe telefoanele cetăţenilor, pe porţile unor oameni, mi se pare că am intrat într-o lume întoarsă pe dos", Mircea Dinescu
Omul de afaceri Dinu Patriciu a catalogat arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu drept "un circ mediatic".
- "Asistăm evident la un circ mediatic. Cine poate fi atât de naiv să creadă că nu există o legătură între arestarea patronului Realitatea TV şi prestaţia jurnalisitcă a postului, (...) cred că este o armă politică, se urmăreşte diversiunea când ţara are probleme economice şi politice foarte grave."
- "În România funcţionează un principiu: mai bine pedepsesc zece nevinovaţi decât să scape un vinovat, prezumţia de nevinovăţie este inexistentă. (...) Într-o ţară normală există nenumărate modalităţi de a sili oamenii să răspundă autorităţilor, eliberarea pe cauţiune, arest la domiciliu. Măsura arestării preventive apare numai în situaţii extreme, un astfel de caz ca cel despre care vorbim acum, în orice ţară democratică din lumea asta este un abuz să fii cercetat în arest", Dinu Patriciu
Şi Bogdan Chireac crede ca este vorba despre "o arestare politică".
- "E o arestare politică. Sunt nouă luni de când a fost arestat Popa. Cred că se va merge şi pe arestarea preventivă pentru SOV. Îl mai vizitam pe domnul Vîntu şi de fiecare dată el se cunoştea cu cei care îl monitorizau îndeaproape. În toate televiziunile anti-putere lumea se uita cu mare îngrijorare la ce se întamplă acum, pentru marele public însă e puţin important", Bogdan Chireac.
Patronul OTV Dan Diaconescu a estimat că "urmează mogul Voiculescu".
- "Cazul meu şi al domnului Vîntu seamană. Domnul Băsescu mi-a spus mie "mogulaş". M-a arestat pe mine pentru a fi testată piaţa şi acum s-a ajuns la un mogul adevarat. Şi probabil, după epuizarea cazului Vîntu peste două-trei luni, va urma şi mogulul Voiculescu. Şi apoi ceilalţi moguli. Probabil domnul Voiculescu va fi servit românilor înainte de Crăciun", Dan Diaconescu
Cristian Tudor Popescu a apreciat că miza arestării lui SOV este "acreditarea ideii că domnul Vîntu este responsabil pentru situaţia ţării de acum".
- „Am fost un martor al relaţiilor dintre domnul Vîntu şi domnul Băsescu, fiind un colaborator al Realităţii TV. Între 2005-2008, Realitatea a fost un post pro-Băsescu, eu fiind un fel de oaie neagră. Dânsul a fost primit cu sticle de vin la Realitatea. În 2008 nu s-au mai înţeles. Din acel moment, postul Realitatea a devenit mult mai puţin prietenios cu domnul Băsescu. Nu m-ar mira ca domnul Băsescu să instrumenteze politic arestarea domnului Vîntu, iar domnul Vîntu să facă tot ceea ce îi stă în putinţă să-l dea jos de la putere pe domnul Băsescu. Nu am însă date legate de implicaţii politice în reţinerea domnului Vîntu."
- "Era nevoie de aşa ceva pentru că situaţa în acest moment a PDL şi a domnului Băsescu este catastrofală. Căderea în sondaje a fost violentă şi singurul lucru pe care îl putea face puterea era să găsească vinovaţi, să găsească o persoană împotriva căreia să îndrepte ura publică. Miza e foarte mare. Dacă domnul Vîntu va fi eliberat, atunci domnul Băsescu are o mare problemă, pentru că ceeace a oferit votanţilor săi din 2004 încoace este ceva de genul Îi belesc eu pe ăştia. Nu a avut un discurs de justiţiar."
- "Ceea ce se doreşte acum dacă luăm în considerare componenta politică a arestării, nu este că domnul Vîntu a păgubit nişte oameni cu FNI. Se doreşte acreditarea ideii că domnul Vîntu este responsabil pentru situaţia ţării de acum. Aceasta este miza. Nu aveţi bani pentru întreţinere? O să vă fie frig în case la iarnă? Sorin Ovidiu Vîntu este de vină. E un caz tipic ţinut la gheaţă. Îl ţii şi îl activezi când ai nevoie. Domnul Vîntu putea fi săltat şi acum o lună şi acum trei, dar un astfel de caz se păstrează până se consideră eficientă arestarea lui", Cristian Tudor Popescu
AUDIENŢE
Realitatea TV, rating sus
Arestarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, patron la Realitatea TV, a ridicat cu peste un procent ratingul obişnuit din prime- time al postului (2,1 % rating).
O situaţie similară s-a petrecut acum două luni şi jumătate, când arestarea lui Dan Diaconescu a adus postului OTV, în prime-time, 1,7% rating (faţă de 0,6% în mod obiş nuit).
Joi, ziua arestării lui SOV, în prime-time, Realitatea TV a avut un rating mediu de 3,2% (384.000 de telespectatori). În intervalul 17.45-19.00, când Pro TV era lider de piaţă cu dezvăluirile despre moartea Mădălinei Manole, înregistrând un rating mediu de 5,8% (696.000 de telespectatori), Realitatea TV aduna 2,1 % (252.000 de telespectatori).
Seara dezbaterilor a adus 2,9% rating (350.000 telespectatori). (Alis Lupu)