În fiecare an se sărbătoreşte Ora Pământului, şi nu într-un mod obişnuit.
Toată lumea care vrea să participe este rugată să stingă lumina, fie că se află în Bucureşti, fie în alte zone ale ţării. Sâmbătă, de la ora 20.30, mulţi vor alege să rămână în beznă, timp de o oră, pentru a susţine campania globală de protejare a Pământului.
Peste 1.100 de oraşe din 92 de ţări sunt înscrise în acest an pentru Earth Hour. Printre acestea se află şi 22 oraşe din România.
Mihai Mărgineanu susţine un concert fără curent
„Este cea mai mare manifestare de mediu din lume. Anul trecut a adunat în jur de un miliard de oameni. Pentru noi, succesul a însemnat participarea a două milioane de cetăţeni, aproximativ 10% din populaţia României, şi ne străduim să se întâmple cel puţin la fel şi acum”, a declarat Zoli, de la Sistem, ambasador Earth Hour România.
„Pentru a puncta puţin mai mult evenimentul, o să susţinem un concert în Parcul Izvor, un concert fără curent. Am ales să-l susţinem în faţa Casei Poporului pentru că aceasta se va stinge. Acolo vor cânta Sistem, Mărgineanu, Lu Cozma (o cântăreaţă din Anglia). Evenimentul va fi prezentat de Cristi Stanciu şi vor participa şi nişte băieţi cu jonglerii cu foc”, a continuat Zoli.
„Sunt mult mai multe companii care participă, faţă de anul trecut. Oamenii au înţeles că nu e o glumă, că nu e un eveniment aşa, ca oricare. Ni s-au alăturat şi mai mulţi parteneri media”, a încheiat ambasadorul.
Printre clădirile care au stins luminile anul trecut în Bucureşti se află Ateneul Român, Teatrul Naţional, Primăria Capitalei, Ope ra Română, Casa Poporului, Hotelul Intercontinental şi Magazinul Cocor.
<object height="344" width="425"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/hJwDPxKKdjg&hl=en_US&fs=1&" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/hJwDPxKKdjg&hl=en_US&fs=1&" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="344" width="425"></embed></object>