AROGANŢĂ şi TUPEU. LUXUL și OPULENȚA clanului de ROMI care a LINȘAT cu BÂTELE un tânăr în PLINĂ STRADĂ | GALERIE FOTO

AROGANŢĂ şi TUPEU. LUXUL și OPULENȚA clanului de ROMI care a LINȘAT cu BÂTELE un tânăr în PLINĂ STRADĂ | GALERIE FOTO

Bărbații din clanul Petrovici își dispută supremația în Buziaș și se laudă cu lanțuri de aur groase la gât, tatuaje și alte bogății, pe internet.

CLICK pe colajul de mai JOS pentru a vedea POZELE cu care se laudă pe rețele sociale membrii clanului de rromi. UPDATE: În urma audierilor, polițiștii, cu avizul procurorului, au dispus reținerea, pe bază de oronanta pentru 24 de ore, a doi dintre suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tetativa de omor și ultraj contra bunelor moravuri. În cazul unuia dintre suspecți, un minor de 15 ani, urmează a fi efectuată expertiza medico-legală psihiatrică, pentru a se stabili dacă a avut discernamat la momentul comiterii faptei. ”Polițiștii Serviciului de investigații Criminale continuă cercetările, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea documentării întregii activități infracționale a suspecților”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofișerul de presă al Poliției Timiș.  Junele familiei Petrovici, Nicki,  se se pare că va prelua conducerea clanului, și exersează încă de pe acum statul pe tronul aurit, așa cum se vede de pe fotografia de profil pe care și-a postat-o pe o rețea de socializare. Frații și verișorii lui, care trăiesc în Germania, Irlanda sau Italia, preferă să etaleze fotografii cu mașini scumpe sau cu interioarele vilelor lor, de un prost-gust maxim.  CITIŢI ŞI: REVOLTĂTOR. Tânăr BĂTUT CRUNT cu BÂTELE şi FURCILE în centrul stațiunii Buziaş. CLANUL de romi PETROVICI face LEGEA PUMNULUI | VIDEO Membrii clanului de romi Petrovici din Buziaș aproape că au omorât un tânăr, duminică, în plină stradă. Victima, Sorin Soporosu, în vârstă de 30 de ani, avea conflicte mai vechi cu țiganii. "A fost un conflict spontan înte cinci persoane care s-au bătut cu bâte şi mai multe obiecte contondente. Unul dintre cei cinci, un tânăr de 30 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara. În urma conflictului, pe numele celor cinci, inclusiv al persoanei vătămate, a fost deschis dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi vătămare corporală", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ancuţa Morariu, potrivit mediafax.ro. CITIŢI ŞI: MENTALITATE MAFIOTĂ. CUM SE LAUDĂ beizadelele CLANURILOR de RROMI: Bolizi de LUX, PISTOALE și produse Gucci, Vuitton sau Chanel | GALERIE FOTO CLICK PE COLAJUL DE MAI JOS PENTRU GALERIA FOTO:

Tânărul a încercat să se apere, dar a căzut la pământ după ce l-a lovit cu piciorul pe unul dintre aagresorii lui. În acel moment asupra lui Sorin Soporosu au năvălit nu mai puţin de şase bărbaţi care l-au lovit cu bâtele şi cu o furcă minute în şir, în special în zona capului şi a abdomenului. În tot acest timp liderul clanului asista la masacru satisfăcut, pe marginea străzii. VIDEO: Un copil se distrează cu o mașină de lux. Inregistrarea a fost postată chiar pe profilul de Facebook al beizadelei. GALERIE FOTO. Mașinile cu care se laudă beizadeaua: Potrivit unor surse din poliţie, între victimă şi atacatori, care sunt un grup de romi, este un conflict mai vechi. În luna august Soporosu a fost înjunghiat de aceștia, iar acum tot scandalul a pornit de la faptul că i se cerea să își retragă plângerea depusă în vară la Poliție. Tânărul de 30 de ani ar fi depus o plângere la Poliţie în urmă cu mai mult timp pe numele romilor, iar aceştia l-au întâlnit pe bărbat duminică în centrul oraşului Buziaş şi au încercat să îl convingă să îşi retragă plângerea. FARAONIC. ÎNMORMÂNTARE de RROMI dincolo de ORICE IMAGINAȚIE: GROAPA-DORMITOR | GALERIE FOTO CLICK PE COLAJUL DE MAI JOS PENTRU GALERIE FOTO: Citește în Evenimenzul Zilei de mâine detaliile poveștii clanului de romi care a speriat Buziașul, linșând ziua în amiaza mare, în plină stradă, duminică, un român care nu voia să cadă la pace cu ei. TOP 3 CELE MAI POPULARE ARTICOLE:
  • TESTUL DE MINTE BOLNAVĂ. Fotografiile care iti arata daca te gandesti doar la sex
  • Nu se ştie ce este. Cum a ajuns o CROITOREASĂ VIETNAMEZĂ ameninţarea omenirii
  • Ce ţi se întâmplă când stai ONLINE. Efectele NEŞTIUTE ale timpului petrecut pe Internet

GALERIE FOTO 2. Cele mai bizare ceremonii de nuntă și cele mai inedite mirese

  • În căutarea AVENTURII. Exploratorul temerar care a vizitat o PEȘTERĂ atât de adâncă încât în interiorul ei s-au format nori | GALERIE FOTO

Citiţi mai mult: DAMA DE COMPANIE care a DISTRUS doi MINIŞTRI şi aproape că a DĂRÂMAT GUVERNUL, a murit SINGURĂ | GALERIE FOTO Citiţi mai mult: PRIMA FEMEIE BARBIE din lume este detronată. O adolescentă fără nicio operație estetică ia locul UCRAINENCEI care s-a "TUNAT" cu operații de 800.000 DE DOLARI | GALERIE FOTO

Ne puteți urmări și pe Google News

Citiţi mai mult: VIDEO INEDIT. SCANDAL penibil cu POLIȚIA LOCALĂ. AGENȚII nu au putut să ridice un vânzător de mături. Ce a urmat e TIPIC ROMÂNESC