Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, avocat în Baroul Iaşi, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, Mihail Vlasov, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al CCIR, i-a solicitat unui membru al Parlamentului (deputat) să îi susţină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat 'Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului'. Sursele citate au explicat că Vlasov i-a cerut explicit parlamentarului să-i susţină, în Comisia juridică şi în Parlament, proiectul de lege prin care Registrul Comerțului urma să fie trecut de la Ministerul Justiției (MJ) în subordinea CCIR.
Groşaru i-a pretins lui Vlasov ca, în schimbul serviciului, să fie numit arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR.
Laudele lui Mihail Vlasov
Potrivit DNA, Mihail Vlasov a iniţiat o campanie pentru obţinerea sprijinului politic în vederea adoptării proiectului normativ privind registratorul comercial.
Astfel, la data de 27.12.2012, ora 14:07:42, inc. Mihail Vlasov îi comunică unei colaboratoare, Brânduşa Ştefănescu, faptul că are sprijinul politic din partea unor funcţionari guvernamentali:
Brândușa Ștefănescu: Eu nu vreau să-i facem ei complicaţii. Înţelegi?!
Mihail Vlasov: Da’ nu... ea nu face nimic, mă, dacă nu-i spune premierul. Tu crezi că ea face? Ai găsit-o pe MONA să facă ceva fără să fie... ă... Nu, spune premierul.
Brândușa Ștefănescu: Păi, da, da’ ca să-i spună premierul. Premierul din proprie iniţiativă nu-i spune că... să nu mă provoci, te rog frumos.
Mihail Vlasov: Păi nu, premierul îi spune pentru că mi-a promis mie şi pentru că eu insist să-i spună.
Brândușa Ștefănescu: Da, da, da.
Mihail Vlasov: Păi, da.
Brândușa Ștefănescu: Tu eşti un băiat prea deştept ca să crezi în prostii. Ce ţi-a promis!? Hai! Promets e noble!
Mihail Vlasov: Păi, cum adică ce mi-a promis? Că-mi dă Registru’.
Brândușa Ștefănescu: Păi, aia e. A promite este nobil, a te ţine de cuvânt este...
Mihail Vlasov: Ei! Adevărat.
Brândușa Ștefănescu: Atunci ce să discutăm?!
Mihail Vlasov: Dar... Nu, nu...
Brândușa Ștefănescu: Eu sunt mai bătrână decât tine şi de aia am altă înţelegere.
Mihail Vlasov: Dragă, eu sunt la... la a treia promisiune făcută de prieteni din acelaşi spectru politic.
Brândușa Ștefănescu: Atunci ştii ce înseamnă! Atunci ştii ce înseamnă. A treia promisiune. E clar.
Mihail Vlasov: : O dată, Alianţa DA, după aia din PNL, prin TĂRICEANU şi acum prin PONTA.
Brândușa Ștefănescu: Aşa că...
Mihail Vlasov: Da’ asta nu înseamnă că tre’ să renunţ. Nu, eu iau Registru!
Brândușa Ștefănescu: Măi, să ne înţelegem.
Mihail Vlasov: Ai înţeles?
Brândușa Ștefănescu:Eu nu... eu nu ţi-am spus să renunţi. Eu ţi-am spus că trebuie folosit momentu’. Şi părerea mea, proastă, este că nu ăsta e momentu’.
Mihail Vlasov: Păi, tocmai pentru că... Trebuie folosit... Ăsta e momentu’.
Brândușa Ștefănescu: Da?
Mihail Vlasov: Ăsta e. Până se dezmeticesc. Ăsta e momentu’. Lasă că ştiu eu mai bine care e momentu’.”
Relația cu UDMR
Cu ocazia unei convorbiri telefonice purtate cu martorul Edler Andras Gyorgy, din data de 10.01.2013, ora 15:14:12, inc. Mihail Vlasov îi solicită acestuia să identifice deputaţi care ar fi dispuşi să îşi asume textul legii pe care să îl promoveze în parlament:
Mihail Vlasov: La altceva să te gândeşti. Să te gândeşti la altceva. Ştii că, în ce relaţii eşti cu FRUNDA?
Edler Andras Gyorgy: Ă... sunt în relaţii bune.
Mihail Vlasov: Bune, da?
Edler Andras Gyorgy: Da. Da.
Mihail Vlasov: Că o să avem nevoie ca să-i şoptească şi el, premierului când... depunem legea.
Edler Andras Gyorgy: Îhî. Bine, bine!
Mihail Vlasov: Da?
Edler Andras Gyorgy: Bine. Ăsta să-mi spuneţi când şi atunci eu mă duc şi mă întâlnesc cu el.
Mihail Vlasov: Bine. Îţi spun oricum pentru că trebuie să discutăm cu toţi ce... ce-i de... ă, ce prieten ţi-a rămas acolo, deputat în Parlament? Că trebuie să semneze... să-l pun şi pe unu’ de la U.D.M.R. să semneze proiectu’ de lege.
Edler Andras Gyorgy:hî. Deci...
Mihail Vlasov: Te gândeşti la unu’ din ă...
Edler Andras Gyorgy:Deci ă...
Mihail Vlasov: De unu’ care-ţi este foarte apropiat.
Edler Andras Gyorgy: Am mulţi prieteni eu acolo.
Mihail Vlasov: Da.
Edler Andras Gyorgy:Deci pot, de exemplu...
Mihail Vlasov: Unu din ei, că...
Edler Andras Gyorgy:... deci...
Mihail Vlasov: : ... e vorba de semnat un proiect de lege. Şi vreau... vreau ca proectu’ să pun să fie semnat de senatori şi deputaţi, din toate formaţiunile. Şi de la P.P.D.D şi de la P.N.L şi de la P.D.L şi de la P.S.D. şi de la P.C. şi de la U.D.M.R. Şi de la minorităţi şi... Înţelegi?
Edler Andras Gyorgy: Şi chiar avem acolo pe cineva din judeţul COVASNA care este membru al colegiului.
Mihail Vlasov: Bun. Foarte bine! e senator sau depurat?
Edler Andras Gyorgy:Este deputat.
Mihail Vlasov: Da. Bine. Bun.
Edler Andras Gyorgy: Da’ avem şi senator, deci nu e problema.
Mihail Vlasov: Nu-i nevoie, nu-i nevoie, că... nu!
Edler Andras Gyorgy: Avem şi doi senatori, dacă...
Mihail Vlasov: Nu, că la senat mă opresc la doi şi vreo patru dincoace, de la deputaţi. O să vedem. Da’ discutăm aceste amănunte. Când o fi cazul să termin eu…”
"Am discutat ieri cu doamna ministru şi cu premierul"
Într-o convorbire telefonică din data de 16.01.2013, ora 10:02:29, purtată cu Mihai Daraban, inc. Mihail Vlasov îi comunică acestuia intervenţiile făcute în sfera guvernamentală pentru preluarea registrului comerţului:
Mihail Vlasov: MIHAI, cred că-ţi dau cea mai bună veste.
Mihai: Zi!
Mihail Vlasov:Care pot să ţi-o dau de dimineaţă.
Mihai: Ia zi, MIŞU’!
Mihail Vlasov: Am discutat ieri cu doamna ministru şi cu premierul.
Mihai: Aşa.
Mihail Vlasov: Şi-mi dau Registrul.
Mihai:Bă, MIŞU’, eu pun bani de statuie.
Mihail Vlasov: Mă, da’discuţia asta rămâne între noi. Ştii de ce? Că răspunsul, că eu îţi spun exact cum a fost.
Mihai: Aşa.
Mihail Vlasov: A fost sigur, nicio problemă. Nu eu am zis dintotdeauna şi n-am făcut eu legea aia, că tre’să fie la Camere. Sigur că da!
Mihai:Aşa.
Mihail Vlasov: Iar dacă, vedem cum, nu pot, îl dau la liberali, să vi-l dea el, înţelegi?
Mihai: Da, da!
Mihail Vlasov: Dacă ai mei se opun, vi-l dau la liberali, să vi-l dea el.
Mihai: Da, da! Da!
Mihail Vlasov: Că MONA i-a spus: care-i problema asta? Că a apărut în ziar.
Mihai:Aha!
Mihail Vlasov: Ştii?
Mihai:Da, da, da!
Mihail Vlasov: C-a apărut în ziar, nu ştiu unde a apărut. Dar a zis că a apărut în ziar, că ea are această problemă. Şi ea are într-adevăr această problemă. Ce a apărut acolo în ziar e adevărat. Că ea e prietenă cu mine de treizeci de ani şi chiar nu poate să nu-mi dea Registrul, că mai ales când e convinsă, că tre’să fie la noi. Ai înţeles?”