Nici nu a început bine sesiunea parlamentară, că s-a oprit. De miercuri seara sau de joi dimineață, după o ședință fulger de comisie, senatorii și deputații s-au tras la casele lor.
Nu proiectele de lege pe care ar trebui să le dezbată și voteze sunt în această perioadă temele prioritare, ci moțiunea de cenzură, strângerea de semnături pentru prezidențiabili și începerea anului școlar. Toți se bulucesc în curțile școlilor, acolo este un mediu propice pentru campanie. Măcar să fi e văzuți, ca la biserică.
Opoziția a amânat puțin căderea Guvernului și a făcut un acord de pace de câteva zile. Nu cu puterea, ci partidele între ele, deoarece încă nu s-a ajuns la un numitor comun asupra textului moțiunii. De redactarea unui draft se ocupă liberalii, însă fiecare formațiune va primi un exemplar pe care va face modificări.
După care, liderii se întâlnesc din nou și stabilesc forma finală. Deocamdată, subiectul moțiunii este în adormire. Pentru că ard altele și nici Opoziția nu debordează de entuziasm să intre la guvernare.
ALDE se roagă să pice înțelegerea cu Ponta
Am discutat cu câțiva parlamentari din diferite partide și diverse zone ale țării. Nu cu cei consacrați, ci unii despre care nici nu se mai știe la ce partid sunt, și încă nu s-a terminat sezonul de transferuri.
Pe deputatul Mircea Banias l-am găsit în Pro România. Timp de 11 ani s-a plimbat pe toată Dreapta politică. Acum spune că și-a găsit locul. Era la Constanța, dar nu știm dacă la biroul de parlamentar. Spune că nu a fost la comisie deoarece ei au fost izgoniți și mutați la Drepturile omului, un fel de batalion disciplinar al Camerei Deputaților, și că se vor concentra pe proiecte de lege în viitorul apropiat.
În aceste zile se concentrează pe strângerea de semnături pentru Mircea Diaconu. Încă așteaptă invitație pentru a participa la deschiderea anului școlar, că nu vrea să dea buzna. A fost membru ALDE, dar acum nu este deloc încântat de alianța cu fosta sa formațiune și speră ca înțelegerea să pice după prezidențiale.
Adrian Mocanu, fiul tatălui său, baronul de Buzău Victor Mocanu, s-a plimbat și el, în 11 ani pe la partide. Acum este în ALDE. A participat ieri dimineață la ședința comisiei Economice, care a durat un sfert de oră. Adică, au stabilit programul pentru săptămâna viitoare. Nu este interesat nici de moțiune, știe doar că o votează, dar nici de semnăturile pentru Diaconu. Așteaptă ziua de luni să meargă la festivitatea de început de an școlar.
Ambrozie și UDMR
Liberala Florica Cherecheș nu-și vedea capul de treabă. Era în circumscripție, în Oradea. Membră a comisiei de Învățământ, avea deja programate două audiențe cu directori de școli. Strânge și semnături pentru Iohannis, merge și la deschiderea școlilor. Chiar și duminică.
Există, la o școală din Oradea, obiceiul de face festivitatea de deschidere duminica, pentru a putea participa toată familia școlarilor și liceenilor. Însă, Florica Cherecheș este preocupată special de aplicarea Legii ambroziei, care are multe lacune, spune ea.
Pe deputatul UDMR de Baia Mare Apjok Norbert l-am prins exact în fața Biroului Parlamentar. El este foarte organizat, spune că are un program minuțios pe care-l respectă cu sfințenie. UDMR așteaptă draftul moțiunii la care au și ei completări. Este în comisia de Apărare și au avut ședință miercuri.
Sibiul a rămas la stadiul „keep calm”
PSD freamătă și este ne liniștit doar la vârf. Viorica Dăncilă circulă prin țară, se încontrează cu Iohannis, miniștrii umblă ca titirezul prin țară. Cei din eșaloanele inferioare nu au niciun stres. Senatorul de Sibiu Nicolae Avram acționează în stil ardelenesc. Nu-i grabă nici cu ședințele în comisii, nici cu moțiunea.
„Nu trece, nu vor ăștia să intre la guvernare”, a spus el detașat. Zice că și social-democrații sibieni sunt în grafic cu semnăturile pentru Viorica Dăncilă, au strâns 20 000. În ceea ce privește disputa cu Teodor Meleșcanu, candidatul PSD la șefia Senatului, Avram crede că este „o măsură politică, nu neapărat utilă”.
Alegerea președintelui Senatului va avea loc miercuri, pentru că marți va mai fi o zi de negocieri. Senatorul de Sibiu va merge la deschiderea unei școli din Șura Mare.