Editura Evenimentul si Capital

Cum scapă fermierii români profitul printre degete

08_soia_reuters
Autor: | | 3 Comentarii | 2057 Vizualizari

Porumbul şi soia vor fi cele mai rentabile culturi în 2013, susţin experţii. Românii preferă grâul după seceta din 2012

###Fenomenele meteo extreme din 2012 au redus semnificativ producţia agricolă pe întreg mapamondul. Pe lista ţărilor afectate se numără mari puteri agricole precum SUA, Rusia, dar şi state din bazinul Mării Negre, inclusiv România. Dacă unii fermieri au ajuns în faliment, alţii au profitat de situaţie şi au obţinut profituri bune de pe urma unor culturi precum porumbul sau soia ale căror cursuri au crescut spectaculos. În 2012, tona de soia (folosită în furajarea animalelor) a depăşit 600 de dolari, iar cea de porumb 300 de dolari. Şi pentru 2013, perspectivele se arată favorabile, cel puţin în prima parte a anului. Experţii de la banca Morgan Stanley pariază pe cele două culturi şi în 2013, estimând o creştere a preţurilor, în primul semetru din 2013. În partea a doua a anului, preţurile ar urma totuşi să scadă. Agricultorii români aşteaptă majorarea preţurilor În prezent, porumbul de pe piaţa internă este mai ieftin chiar decât la recoltare. Producătorii locali nu se înghesuie însă să-l vândă, pentru că se aşteaptă la majorări de preţuri după Sărbători. La momentul recoltării, porumbul se vindea la un preţ de 1,1 lei pe kilogram, după care preţul a scăzut până la 90 de bani pe kilogram, spune Nicolae Sitaru, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa. În ultima perioadă, preţul şi-a mai revenit, dar tot nu a ajuns la nivelul de la recoltare, adaugă Sitaru. Acesta susţine că există cantităţi disponibile în piaţă, chiar din recolta din 2011, iar cel mai probabil vor ajunge la export. În 2012, producţia internă a fost redusă semnificativ de secetă, scăderea fiind de circa 60% raportat la anul anterior, când era atins un nivel de 11,7 milioane de tone. Seceta este însă motivul pentru care în acest an fermierii sunt mai reticenţi când aud de porumb şi au preferat să semene grâu (suprafeţele fiind în creştere uşoară). Cât despre soia, suprafeţele însămânţate în ultimii ani s-au tot redus, cererea fiind acoperită în mare parte de importuri. Vezi şi ce spun Merril Lynch, Morgan Stanley şi Goldman Sachs despre preţul cerealelor, pe agrointel.ro

ULTIMA ORA! Toate scolile din Bucuresti, INCHISE! Cand nu se vor tine cursuri in toata Capitala

Pagina 1 din 1


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Agricultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI