Cum să ne pregătim de întâlnirea cu extratereștrii. OZN-urile prezentate de Pentagon sunt sonde spațiale din alte civilizații

Cum să ne pregătim de întâlnirea cu extratereștrii. OZN-urile prezentate de Pentagon sunt sonde spațiale din alte civilizații

În ciuda poveștilor naive despre călătoriile interstelare din cărțile de science fiction, ființa umană nu a fost creată pentru a supraviețui călătoriei în univers

O astfel de călătorie galactică, spun specialiștii, ar trebui să se întindă în mod necesar pe mai multe generații, deoarece chiar și cu viteza luminii, ar dura zeci de mii de ani pentru a călători între stelele de la marginea galaxiei noastre și de zece ori mai mult în alte galaxi.

Dacă vom întâlni vreodată urme ale unor alte civilizații, acestea vor fi, cel mai probabil, sub formă unor tehnologii necunoscute omenii, și nu de biologie, așa cum am fi tentați de credem.

Resturile tehnologice s-ar fi putut acumula în spațiul interstelar în ultimele miliarde de ani, la fel cum sticlele de plastic s-au acumulat pe suprafața oceanului. Șansa de a detecta relicve tehnologice extraterestre este una care trebuie luată în calcul, dar problema pentru moment este cum am putea recupera din spațiu aceste urme.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astrologii cred că extratereștii ar fi putut ajunge până acum pe orice stea din Calea Lactee, inclusiv pe Pământ sau chiar pe soare. Majoritatea stelelor s-au format cu miliarde de ani înaintea noastră, iar echipamentele tehnologice trimise de pe planetele locuibile ar fi putut să ne depășească ca și tehnologie, cu suficient timp pentru a domina galaxia, înainte ca noi să ajungem să existăm ca specie tehnologică.

Inteligența artificială - știința viitorului

Cum ar putea un om să facă față unei călătorii galactice? Încă nu există o idee care să fie adoptată de toți specialiștii. Unii spun că omul ar putea intra într-o hibernare de lungă durată, la bordul unor stații spațiale care s-ar trezi la viață automat în momentul în care s-ar apropia de ținta dorită. Aceste stații spațiale s-ar reîncărca cu energie folosind lumina stelelor.

Alți specialiști vorbesc despre sonde spațiale controlate de inteligența artificială care ar călători prin univers, cu diferite destinații, pentru a culege informații. Cel mai probabil mai spun specialiștii, așa zisele OZN-uri care sunt văzute pe orbita Pâmântului, sunt tot sonde spațiale ale unor altor civilizații care ne studiază comportamentul și tehnologia.

Chiar Pentagonul a dat publicității, de curând, mai multe imagini video cu obiecte zburătoare neidentificate. Prin urmare, ar trebui mai întâi să studiem comportamentul sondelor extraterestre pentru a afla de ce tip sunt și ce date caută. În al doilea rând, ar trebui să examinăm modul în care acestea răspund la acțiunile noastre.

Cum să ne purtăm cu extratereștri

Cel mai important este ca omenirea să evite să trimită mesaje către aceste sonde, deoarece acest lucru ar confunda interpretarea noastră cu răspunsul lor. Orice decizie cu privire la modul de acțiune trebuie coordonată de o organizație internațională, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite, și controlată în mod consecvent de toate guvernele de pe Pământ.

În special, ar fi prudent să desemnăm un grup compus din cei mai performanți experți, în domeniul calculelor - pentru a interpreta semnificația oricărui semnal pe care îl interceptăm , a fizicii- pentru a înțelege caracteristicile fizice ale sistemelor cu care interacționăm, și diferiți strategi care să coordoneze cea mai bună politică pentru îndeplinirea obiectivelor noastre.

În cele din urmă, s-ar putea să trebuiască să ne folosim propria noastră inteligență artificială pentru a o interpreta corect pe cea extraterestră. Calitatea expertizei și a inteligenței artificiale ar putea fi mai importantă decât forța fizică sau inteligența naturală în determinarea rezultatului unui câmp de luptă tehnologic.

Fiind cea mai inteligentă specie de pe Pământ, soarta noastră a fost sub controlul nostru până acum. Poate că acest lucru nu este valabil după întâlnirea noastră cu sisteme de extraterestre cu un alt nivel de inteligență artificială.

Doar devenind suficient de avansați putem depăși amenințările echipamentelor tehnologice străine. Iată că sperăm că în cursa galactică, sistemele noastre de inteligență artificială vor depăși străinii.