Cum să citești corect factura la curent. Informațiile la care trebuie să fii atent

Cum să citești corect factura la curent. Informațiile la care trebuie să fii atent Sursa foto: EVZ

Pentru cei mai mulți dintre români, informațiile de pe factura la energie electrică, primită de la furnizor, sunt de neînțeles. De aceea, se rezumă la a citi valoarea în lei pe care o au de plătit, scrisă, de cele mai multe ori, îngroșat.

Facturile de energie electrică pe care le primește fiecare român, de la furnizor, conțin o serie de informații care pot fi utile în estimarea consumului ori în alegerea unei oferte mai bune. Este important să știm ce informații sunt pe factura de energie electrică. Aceasta deoarece, odată ce le vom înțelege va fi mai ușor să calculăm consumul și, implicit costurile lunare.

În primul rând trebuie să înțelegeți în ce plan de facturare lunar vă aflați. Este foarte important deoarece dacă aveți un plan lunar de facturare, astfel, în funcție de numărul de kilowați-oră consumați anul precedent va fi estimate și consumul actual.

Un alt lucru important pe care trebuie să-l aveți în vedere este cel legat de taxele ce intră în prețul facturii de curent. Utilizatorii nu plătesc doar energia electrică pe care o consumă o serie de alte taxe care intră în componenta prețului. Este vorba despre taxele de aprovizionare, livrare, impozite etc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă știți care este valoarea fiecăruia dintre aceste elemente, veți înțelege și care este prețul exact al energiei electrice pe care o consumați. Iar dacă știți la ce costuri vă este livrată energia electrică puteți să le comparați cu alte oferte de pe piață. Astfel, veți putea face o alegere pentru un contract mai bun, la un preț care vă este favorabil. Odată ce au fost parcurse și înțelese aceste etape, utilizatorului îi va fi mai ușor să deslușească componentele care stau la baza prețului pe care îl plătește. Iar acest lucru este foarte important, având în vedere evoluția pieței și schimbările pe care le suferă.

Sursa foto: EVZ

Elementele care compun prețul de pe factura la curent

Pe factura la curent de obicei sunt afișate următoarele elemente:

Prețul propriu zis al energiei active – reprezintă prețul la care furnizorul cumpără și vinde energia către client, exprimat în lei/kWh.

Un alt element este dat de tarifele de rețea (transport și distribuție a enegiei electrice). Acesta reprezintă tariful de transport unic și tariful de distribuție (în România sunt practicate 8 astfel de tarife).

Contribuția de cogenerare reprezintă taxa unică, impusă de statul român, expirmată în lei/kWh.

Certificatele verzi sunt componente impuse de statul român cu valoare unică pentru susținerea energiei regenerabile exprimată în lei/kWh.

Acciza reprezintă o taxă impusă de stat pentru consumatorul final, valoarea acesteia fiind de 0,5 bani/kWh.

Taxa pe valoarea adăugată este calculată la prețul final pe care îl va plăti consumatorul.

Abonamentul zilnic, dacă există în contract, este o componentă variabilă introdusă de furnizor, cu valoare diferită, de la o ofertă la alta, exprimată în lei/zi.