Cum s-a fraudat votul la nivel înalt. Iubita unui președinte a jucat rolul crucial

Cum s-a fraudat votul la nivel înalt. Iubita unui președinte a jucat rolul crucial

FIFA a fost zguduită în ultimii ani de scandaluri uriașe de fraudă

Congresul a fost organziat la Zurich, în Elveția. Acolo unde nu a ajuns și doctorul Jean-Marie Kyss, președintele Federației de Fotbal din Haiti. Era o mare problemă pentru Jack Warner, unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul mondial.

El era șeful CONCACAF, și pentru că aducea multe voturi era protejat de Joao Havelange (președinte FIFA între 1974-1998), apoi de Sepp Blatter. Normal că absența omului din Haiti însemna un vot în minus pentru ceea ce-și dorea Warner. Absentul Kyss nu ar fi putut vota altfel decât pentru acordarea unui loc în plus.

Alt necaz era legat de faptul că Jean-Marie nu delegase un alt om care să ajungă la Zurich. Așa că Warner a găsit soluția. I-a vorbit despre problemă lui Horace Burrell, președintele forului din Jamaica. Acesta a venit și cu soluția. A transformat-o pe iubita sa, pe care o adusese la shopping în Elveția, în votant.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cei mai mulți dintre cei prezenți îi cunoșteau pe colegii din Haiti, dar nici măcar unul dintre ei nu s-a întrebat cu voce tare cum se făcea că locul doctorului Kyss, o persoană rafinată, cu o fire blândă, păr grizonat și ochelari fusese luat de această fetișcană atrăgătoare și sprințară”, scrie Jennings.

Fata a fost prezentată de Jack Warner și Horace Burell ca fiind reprezentantă a Federației de la Port au Prince. Atunci când s-a strigat catalogul, ea s-a străduit să pronunțe cât mai convingător, cu accent francez: „Oui!” A fost o chestiune foarte gravă, rămasă fără urmări. Rezoluția nu a fost aprobată și CONCACAF nu și-a primit locul.

Un scenariu asemănător s-a desfășurat la data de 8 iunie 1998, la Paris. La Congresul FIFA urma să se stabilească noul președinte. Doctorul Kyss, din Haiti, nu a putut ajunge în Franța, nefiind lăsat să-și părăsească țara. Verosul conducător Jack Warner se baza pe votul lui. Șeful COCNCACAF, de loc din Trinidad și Tobago, era un aprig susținător al lui Sepp Blatter, cel care concura pentru funcția supremă cu suedezul Lennart Johansson, șeful UEFA. Warner a ocupat locul lăsat gol de Kyss, apelând la un prieten, Neville Ferguson, care îl însoțise în Franța ca asistent. Nimeni nu a remarcat sau nu a vrut să remarce frauda, spune autorul cărții care a dinamitat FIFA.

Sepp Blatter avea să-l învingă pe rivalul său, fapt ce i-a permis să se așeze în fruntea bucatelor. În 2015, nesfârșitele scandaluri de corupție au dus la suspendarea pe viață a lui Jack Warner din fotbal. Pe urmele sale se află în prezent autoritățile din SUA, care încearcă să-l extrădeze pentru a-l trimite în judecată din cauza fraudelor fiscale operate pe teritoriul Americii.