Cum putem evita dezastre precum cele de la Beirut sau Mihăilești

Cum putem evita dezastre precum cele de la Beirut sau Mihăilești

Cum putem evita dezastre precum cele de la Beirut sau Mihăilești, unde cantități enorme de îngrășăminte au explodat în urma unor reacții chimice.

Cum putem evita dezastre. Ghidul de bune practici pentru depozitarea şi utilizarea în siguranţă a îngrăşămintelor în fermă, elaborat în colaborare cu Azomureş, a fost prezentat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi IGSU.

Evenimentul a avut loc la sediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România.

Inspectorul general al IGSU, Dan-Paul Iamandi, spune că ghidul a fost elaborat în urma mai multor consultări şi al încheierii unui protocol de colaborare cu Azomureş.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pericolul azotatului de amoniu

„Acest ghid a fost diseminat deja către toate unităţile subordonate, către toate Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă care vor desfăşura activităţi preventive în toate locaţiile unde există depozitate astfel de substanţe pe bază de azotat de amoniu”, a declarat Iamandi.

Ghidul este succint, uşor de citit şi foarte uşor de aplicat, a declarat purtătorul de cuvânt al Azomureş, Ovidiu Maior.

„Sunt informatii legate de siguranţa utilizării produsului de către persoanele care sunt în măsură să îl utilizeze, mă refer la depozitari şi la fermieri, legate de modul în care se poate interveni în cazul apariţiei unui incendiu, legate de protecţia mediului înconjurător, modul în care trebuie manipulate aceste produse şi utilizate în fermele agricole şi importanţa citirii etichetelor.

Este un capitol special pentru modul în care se citesc etichetele de pe produs, pentru că, uneori, acest lucru poate fi considerat destul de dificil şi atunci am considerat oportun să punem şi aceste informaţii. Am tipărit 15.000 de exemplare, urmează să fie distribuite prin intermediul Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă la nivel naţional şi, în paralel, prin intermediul distribuitorilor noştri pentru ca fiecare fermier, la un moment dat, să aibă un astfel de ghid”, a afirmat Maior.

Arafat despre explozia de la Mihăilești

Raed Arafat, secretar de stat la MAI, spune că accidente cauzate de îngrăşămintele chimice s-au produs în toată lumea, nu numai în România. El a amintit de explozia produsă la Mihăileşti, soldată cu numeroase victime, în care a fost implicat un camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.

„Apariţia acestui ghid şi faptul că Azomureş a acceptat colaborarea şi chiar au venit ei cu inţiativa (...) a fost un lucru care acum se concretizează, chiar de Ziua Protecţiei Civile. (...) În data de 1 martie este şi Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, iar în 4 martie o să comemorăm cutremurul din România, este o zi în care toţi ne gândim la prevenire şi la modul în care ne pregătim în cazul unui nou cutremur. Toate aceste aspecte trebuie să ne aducă aminte de cei care lucrează zi de zi pentru protecţia noastră, pentru prevenirea unor incidente şi pentru minimalizarea impactului unor astfel de incidente care pot să apară şi al altor dezastre", a transmis Arafat.