CFR Cluj joacă, mâine, de la ora 19.55, pe teren propriu, cu FC Sevilla, în prima manșă a „șaisprezecimilor” Ligii Europa. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, i-a întâlnit pe spanioli în 2009, atunci când o antrena pe Unirea Urziceni. Fosta campioană a României a pierdut în Spania, scor 0-2, și a câștigat cu 1-0 pe teren propriu. Tehnicianul CFR-ului știe cum poate să producă „feroviarii” minunea în fața andaluzilor.

„Sper să tragem un șut și să marcăm de două ori, iar Sevilla să tragă în bară, iar ce nu nimerește bară să apere Arlauskis. Au calitate mult prea mare în atac, 7-8 jucători de atac fantastici.

S-a întâmplat o dată minunea, sper să mai facem o minune. La Sevilla a mai rămas un jucător care a jucat cu noi când eram la Urziceni, Jesus Navas. Cu muncă și organizare am reușit să câștigăm. Favorită pentru mâine e clar Sevilla. Îi știu toți jucătorii, dar nu e suficient.

Trebuie să avem un spirit de sacrificiu că niciodată. Trebuie să avem și puțin noroc, cum a avut și Mirandes. De câte ori au dat la poartă, a fost gol. În două meciuri am avut 7-8 ocazii și nu am dat gol”, a spus Petrescu.