Cum o să împiedicați o familie să-și plângă mortul, domnule ministru?

Cum o să împiedicați o familie să-și plângă mortul, domnule ministru?

L-am ascultat și eu, ca toată lumea, pe ministrul de Interne Marcel Vela. Ne anunțase că e vorba de ”Decizii importante”. Au fost și nu prea, dar nu vreau să despic firul în patru pe întregul discurs și pe întreaga Ordonanță Militară, căci au fost destule reacții pe temă. M-a bulversat, însă, prevederile legate de nunți, botezuri și înmormântări, precum și soluția găsită pentru slujbele religioase.

Și ar mai fi un aspect pe care vreau să-l subliniez încă de la început. O Ordonanță dacă e Militară, nu poate să ”impună” recomandări, ci măsuri ferme, ”cu interdicții și măsuri coercitive”, cum s-a exprimat și Rareș Bogdan, acum coleg de partid cu ministrul Vela. Nu sunt, însă, de acord cu Rareș atunci când susține că românii sunt ceva aparte, că ”suntem un popor profund indisciplinat, care contestă autoritatea statului”. Greșit.  Așa au fost și austriecii, francezii, nemții și alții până când statul le-a făcut legi și le-a introdus amenzi sau alte măsuri coercitive care să-i usture dacă nu respectă deciziile autorităților.

Așa se va întâmpla și la noi. Dan Andronic are dreptate în comentariul său: au prezentat niște recomandari, dar Ordonanța Militară va opera foarte dur într-o stare de urgență decretată.

Chestiune politică, zic, tonul blajin și deciziile ambalate în ”recomandări”, fiindcă, totuși, electoratul trebuie ținut unit în jurul PNL, partid care a avut ghinionul să gestioneze o pandemie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mă întorc la decizia privind ”botez, cununie și înmormântare cu maximum 8 persoane”, căci ea ne va da ceva bătăi de cap atât din cauza explicațiilor lipsă, cât mai ales din cauza profundei implicații sufletești a oricărei familii la un astfel de eveniment.

Dacă din punct de vedere epidemiolgic este de înțeles cum de s-a stabilit numărul de 8 persoane, mai greu va fi să convingi membrii unei familii să nu-și petreacă pe ultimul drum pe cineva drag.

Cum o să procedeze serviciile Ministerului de Interne în cazul unei familii care are 4-5 copii, adulți și căsătoriți, și le moare bunica sau bunicul? Familia depășește numărul de 8, dar vrea, creștinește, să-și plângă mortul după datină. O să-i împrăștie cu spray-uri jandarmii pe îndoliați, o să-i amendeze? La un botez se poate merge în număr restrâns, să zicem, o nuntă se poate amâna, dar înmormântarea la români e sfântă.

De aceea cred că domnul ministru Vela va trebui să revină cu un surplus de informații. În mediul rural sunt încă familii numeroase, iar de cele din comunitatea romă nici nu mai vobim.

Și dacă tot am amintit de mediul rural, poate se va medita profund și la decizia cu slujbele religioase ținute online. La țară, preoții n-au îmbrățișat încă tehnologia, iar enoriașii nici atât.