Tribunalul Bucuresti motivat de ce a respins cererea fostului premier Adrian Nastase de a a-i fi scăzută din pedeapsa condamnării la închisoare perioada celor şapte zile, cât s-a aflat la Spitalul Floreasca, dupa tentativa de sinucidere din 20 iunie.
Potrivit instanţei, durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare, iar dispoziţiile legale statueazăcă "timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei". "Internarea medicală s-a datorat unei tentative de suicid" Toate înscrisurile existente la dosarul cauzei, arată magistratiţii, şi la care se adaugă actele medicale existente la dosarul cauzei, raportul de expertiză medico-legală "stabilesc fără putinţă de tăgadă" faptul că internarea medicală a lui Adrian Năstase s-a datorat unei tentative de suicid. "În atare ipoteză văzând şi dispoziţiile legale invocate Tribunalul constată că petentul se află în situaţia în care şi-a provocat în mod voit acele leziuni, ce au necesitat manevrele medicale de specialitate aşa încât, pe perioada de referinţă 20 - 26.06.2012 nu poate opera deducerea din pedeapsa aplicată. Legiuitorul s-a limitat în textul de lege la sintagma "şi-a provocat în mod voit boala" fără a crea situaţii distincte aşa încât, a da o interpretare particulară unei tentative de suicid ar însemna ca judecătorul să se situeze deasupra normei de drept la care s-a făcut referire", suţine instanţa. Instanţa: "Nu a rămas sub pază în spital" De asemenea, din corespondenţa purtată de M.A.I. D.G.P.M. B. - Serviciul de Investigaţii Criminale (ca organ abilitat să procedeze la punerea în executare a mandatului de executare şi cabinetul de avocatură ce reprezintă interesele lui Adrian Năstase s-a confirmat faptul că mandatul de executare a fost înmânat acestuia la data de 20.06.2012 în jurul orelor 22.45 - 23.00, în aceeaşi seară acesta fiind transportat la spital pentru a i se acorda ajutorul medical de specialitate. Instanţa a reţinut faptul că Adrian Năstase nu a rămas sub pază, poliţiştii care supravegheau Secţia de Terapie Intensivă având sarcina de a pune în executare mandatul penal. "Activitate de pază s-a desfăşurat, aşa cum se arată în ture, cu schimbări în post şi predări de servicii pe bază de proces verbal" În perioada 21. - 26.06.2012 se afirmă că supravegherea Secţiei de Terapie Intensivă unde se afla petentul a fost efectuată de poliţişti din cadrul D.G.P.M. B. - Serviciul Independent de Reţinere şi Arest Preventiv şi Biroul Urmăriri. La data de 27 august 2012, I.G.P.R.- D.G.P.M.B. a comunicat avocatului ales al lui Adrian Năstase că măsurile dispuse la Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Floreasca Secţia A.T.I. au avut ca scop "asigurarea protecţiei" petentului iar activitatea s-a desfăşurat în ture a câte 8 ore cu schimbarea în post şi predarea serviciului pe bază de proces-verbal. "Analizând sub aspectul admisibilităţii cererii aceste înscrisuri Tribunalul va constata că în perioada de referinţă Adrian Năstase a fost sub pază la unitatea spitalicească în care s-a aflat, formulările folosite variind de la internare sub pază până la aceea a unor măsuri dispuse având ca scop asigurarea protecţiei acestuia, fiind însă cert că această activitate de pază s-a desfăşurat, aşa cum se arată în ture, cu schimbări în post şi predări de servicii pe bază de proces verbal", motivează judecătorii. Adrian Năstase a făcut recurs Tribunalul Bucuresti a respins cererea lui Adrian Năstase considerând că cele şapte zile nu au făcut parte din condamnare. Deciyia nu este definitivă şi a fost contestată cu recurs. Pe 20 iunie, el a fost dus cu o ambulanţa, la Spitalul Floreasca din Capitală, în urma unei încercări de sinucidere la domiciliul său, după ce poliţiştii s-au prezentat pentru a-i înmâna mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. În aceeaşi zi, pe 20 iunie, cu câteva ore mai devreme, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Adrian Nastase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii".