Liderul PRM s-a stins ieri din viață la vârsta de 65 de ani, urmare a unui infarct. În urma sa rămâne o carieră îndelungată și controversată
Două morți aproape identice. La o distanță de 5 ani. Dacă în textul jurnalistic care a anunțat decesul lui Adrian Păunescu ar fi înlocuit doar numele și data, nimeni nu ar sesiza că ar mai fi citit, cândva, o asemenea știre. Destinul întru plecarea spre ceruri a lui Corneliu Vadim Tudor s-a pliat, însă, perfect pe cel al veșnicului său rival literar, uneori
A fost poet, publicist şi om politic. Pionul principal al multor scandaluri publice. La fel cu „fratele Păunescu”, cum îi spunea Vadim, în perioadele liniștite, de împăcare!
Poetul Corneliu Vadim Tudor a încetat din viaţă, luni seară, la Spitalul Militar din Capitală, unde a fost internat în acea dimineață cu probleme cardiace. Avea 65 de ani. Șeful spitalului a declarat că luni, în jurul orei 19.00, inima lui Vadim Tudor a încetat să bată.
Așa s-a întâmplat și cu poetul Adrian Păunescu, în 5 noiembrie 2010. „Azi, la ora 7.15, inima maestrului a încetat să bată şi nu a mai dorit să pornească. Maestrul a plecat dintre noi”, a spus atunci prof. dr. Șerban Brădişteanu. În urmă cu o zi, medicul a spus că starea poetului este „extrem de gravă”, „mai având nişte stopuri” şi că boala lui Adrian Păunescu depăşeşte resursele terapeutice ale unităţii.
La căpătâiul lui Corneliu Vadim Tudor au venit de acasă medici și asistente, ca să-l îngrijească sau să-l resusciteze când a intervenit stopul cardiac. Două ore s-a chinuit personalul medical ca să-l readucă la viață, însă în zadar.
Ultima poezie a lui Vadim, despre moarte
Fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor a murit, ieri, în Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău. Ca și Adrian Păunescu, care a scris de pe patul de spital o poezie-testament „De la un cordial cardiac”, ultima poezie scrisă de Vadim și postată pe pagina sa de Facebook a fost interpretată, ieri, ca o premoniție. Se numește „Ultima cafea”. „Hai, Moarte, să bem o cafea /și-o fac cu caimac, aromată/ Mai leapădă-ți coasa cea grea/și mantia asta ciudată (...) Ai venit să mă iei în persoană/ Prea mare onoare îmi faci/Din toată specia asta umană/Numai pe mine mă placi?”, sunt versuri din ultimul poem.